În urmă cu trei zile, Buletinul Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic a anunțat că mai sunt 85 de secunde până la miezul nopții, marcând momentul sfârșitului lumii conform Ceasului Apocalipsei, invocând reluarea cursei înarmării, conflictele multiple existente și retorica naționalistă tot mai agresivă a Statelor Unite ale Americii, Federației Ruse și Republicii Populare Chineze.
A venit rândul secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să avertizeze că organizația cu scopul de a menține pacea mondială este în pragul unui „colaps financiar iminent”. Acesta a raportat că salariile nu au mai fost plătite, iar reglementările impuse de administrația Trump asupra USAID determină ONU să returneze fondurile necheltuite. Contribuția Statelor Unite reprezintă 22% din buget, urmată de China cu 20%.
„Criza se adâncește, amenințând implementarea programelor și ridicând riscul unui colaps economic. Situația se va agrava în perioada următoare”, a declarant secretarul general al ONU într-o scrisoare adresată ambasadorilor pe 28 ianuarie, conform Reuters.
Trump a redus fondurile pentru ONU și a înființat Consiliul Păcii
Cel mai mare contributor, Statele Unite, a diminuat cheltuielile către ONU și refuză să efectueze plăți obligatorii pentru menținerea păcii globale, în ciuda faptului că Trump a afirmat în repetate rânduri că merită un Premiu Nobel pentru Pace, după ce a susținut că a încheiat „opt conflicte armate”. După ce lidera opoziției din Venezuela, Maria Machado, i-a oferit medalia personal la Casa Albă, Trump pare acum mai interesat să răstoarne regimuri percepute ca amenințări la adresa SUA.
La aproape o lună după capturarea dictatorului venezuelean Nicolás Maduro, președintele american a emis un ultimatum Iranului de a renunța la programul nuclear și a avertizat țările despre taxe vamale dacă vor susține anexarea Groenlandei sau dacă vor continua să furnizeze petrol Cubei.
Trump a lansat Consiliul pentru Pace cu ocazia forumului anual de la Davos, invitând mai multe state să adere, dar cu condiția plății a 1 miliard de dolari pentru statutul de membru permanent. Liderul de la Casa Albă intenționează să construiască o alternativă la ONU, în timp ce Guterres a declarat în ianuarie că „lumii a devenit haotică, plină de conflicte, impunitate, inegalitate și imprevizibilitate”.
Consiliul Păcii al lui Trump a fost oficial înființat pe 22 ianuarie 2026, la Davos, fiind inițial propus în 2025 pentru soluționarea conflictului din Fâșia Gaza. Până acum, 60 de țări au primit invitații să se alăture, dintre care 22 au acceptat.
Istoric: Liga Națiunilor
Pe 10 ianuarie 1920, după încheierea Tratatului de la Versailles și finalizarea Primului Război Mondial, a fost fondată Liga Națiunilor. Statele membre fondatoare au fost Franța, Imperiul Britanic (incluzând Comunitatea Națiunilor, Canada, India, Africa de Sud și Australia), Polonia, Norvegia, Suedia, China, Persia Qajar, Italia, Spania, Japonia, Brazilia, Portugalia, Iugoslavia și România. Ulterior, s-au alăturat Germania (Republica de la Weimar), Uniunea Sovietică, Mexic, Turcia și Bulgaria.
Statele Unite nu au aderat, fiindcă republicanilor din Congres nu le-a convenit, deși președintele democrat Woodrow Wilson, arhitectul organizației, a primit Premiul Nobel pentru Pace. Organizația a avut 58 de membri, dar nu a reușit să prevină ascensiunea Axei. Uniunea Sovietică, Italia lui Mussolini, Japonia lui Hirohito, Germania lui Hitler, Spania lui Franco și România lui Antonescu au părăsit treptat Liga.
Această societate nu a putut împiedica conflictele generate de Invazia Manciuriei, Războiul Sino-Japonez, Războiul Italo-Etiopian sau anexările teritoriale ale Germaniei Naziste și Sovietice din Europa, care au culminat cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial în 1939. Liga Națiunilor a fost desființată oficial în aprilie 1946. Organizația mondială a Națiunilor Unite a fost constituită odată cu adoptarea Cartei Națiunilor Unite în iunie 1945, semnată la San Francisco, intrând în vigoare din octombrie, având cinci state fondatoare și permanente: SUA, URSS, China, Franța și Regatul Unit. În prezent, 193 de state sunt membre ONU.
Autorul sugerează: 2026 începe cu un faliment major în SUA: colapsurile corporative semnalează aceleași greșeli, repetate de zeci de ani
