Președintele Donald Trump a aplicat o ”strategie eficientă” privind taxele vamale, afirmă secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, subliniind că Administrația americană invită toate țările la negocieri și acuzând China de ”accentuarea” crizei.
Casa Albă a confirmat aplicarea taxelor vamale de 125% împotriva Chinei, dar și amânarea aplicării acestora în relațiile cu numeroase state.
”Taxele aplicate Chinei vor ajunge acum la 125% pentru că, neprevăzut, China a ales să răspundă Statelor Unite. Așa cum am comunicat ieri, cine se opune Statelor Unite, va fi întâmpinat cu o reacție mai puternică. În același timp, peste 75 de state au contactat președintele Trump și echipa de la Casa Albă pentru a negocia acorduri comerciale mai avantajoase pentru angajații americani”, a declarat, miercuri seară, purtătoarea de cuvânt a Președinției SUA, Karoline Leavitt.
”Suntem copleșiți de solicitările țărilor din întreaga lume, vom continua negocierile individuale și va fi o pauză de 90 de zile privind aplicarea taxelor reciproce, în timpul negocierilor, iar taxele vor fi reduse la un nivel general de 10%”, a subliniat Karoline Leavitt.
La rândul său, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a apreciat abordarea președintelui Trump, în ciuda tensiunilor de pe piețele financiare.
”Am observat strategia de negociere eficientă implementată de președintele Trump. A reușit să adune la masa negocierilor peste 75 de țări. A fost un gest curajos să mențină această strategie până acum și am ajuns, așa cum le-am spus tuturor săptămâna aceasta, la o soluție non-reactivă care va avea consecințe benefice. Pentru orice țară care dorește să negocieze, suntem deschiși la discuții, reducând taxa la 10%, iar China va primi tarife crescute la 125%, din cauza insistenței în escaladarea crizei”, a declarat Bessent.
Președintele Donald Trump a anunțat, miercuri, amânarea cu 90 de zile a taxelor vamale reciproce, cu excepția celor impuse Chinei, pe care le-a majorat, în contextul tensiunilor bilaterale.
”Luând în considerare lipsa de respect manifestată de China pe piețele globale, măresc tarifeile impuse Chinei de către Statele Unite la 125%, cu efect imediat. În același timp, având în vedere că peste 75 de țări s-au adresat reprezentanților Statelor Unite pentru a negocia o rezolvare a problemelor legate de comerț, bariere comerciale, manipulare monetară și taxe non-monetare și având în vedere lipsa de răspuns din partea lor, conform sugestiilor mele, față de Statele Unite, am autorizat o pauză de 90 de zile și am redus substanțial taxele reciproce la 10%, cu efect imediat”, a declarat Trump.
China a aplicat tarife de 84% Statelor Unite și a reclamat Washingtonul la Organizația Mondială a Comerțului, avertizând că taxele impuse de președintele Trump riscă să dezechilibreze comerțul global.
Foto: Profimedia
