Ministra de Externe Oana Țoiu a transmis, sâmbătă, printr-o postare pe rețelele de socializare că România „exprimă solidaritate față de Ucraina”, în contextul atacurilor recente lansate de Rusia asupra capitalei Kiev.
„Exprimăm solidaritatea față de Ucraina, care se confruntă cu atacuri rusești asupra infrastructurii energetice, școlilor și zonelor rezidențiale. Sunt raportate zeci de victime, iar o mare parte a capitalei (n.r. Kiev) a rămas fără căldură în timpul iernii și în perioada Crăciunului”, a declarat Oana Țoiu pe contul oficial de X.
Ministra a subliniat că agresiunile Rusiei reprezintă o „campanie de teroare” împotriva populației civile ucrainene și a reiterat suportul României pentru independența, suveranitatea și teritorialitatea Ucrainei.
Exprimăm solidaritatea cu Ucraina în fața atacurilor continue ale Rusiei asupra infrastructurii energetice, unităților de învățământ și zonelor rezidențiale din Kiev. Sunt raportate numeroase victime civile, iar mari părți din capitală au rămas fără încălzire în mijlocul iernii.
— Toiu Oana (@oana_toiu) 27 decembrie 2025
„În timp ce liderii din SUA, Uniunea Europeană și Ucraina depun eforturi pentru găsirea păcii, Moscova răspunde prin acte de ucidere și terorism împotriva femeilor, copiilor și familiilor întregi”, a adăugat Oana Țoiu.
În cursul dimineții de sâmbătă, Rusia a atacat Kievul și alte regiuni ale Ucrainei cu rachete și drone, cu puțin timp înainte de întâlnirea dintre președintele Volodimir Zelenski și președintele american Donald Trump.
Această întrevedere este programată pentru duminică, la Mar-a-Lago, în Florida, urmând să se negocieze un acord menită să încheie conflictul care durează de aproape patru ani.
