operatorii-de-transport-vor-primi-ajutor-de-la-stat-pentru-compensarea-cresterii-accizei-la-motorina
0 3 minute 6 luni

Conform comunicatului oficial publicat de Ministerul Finanțelor, beneficiarii acestei scheme de sprijin sunt operatorii de transport rutier licențiați în România, atât pentru transport de mărfuri, cât și pentru transport de persoane (cu excepția serviciilor de transport public local). Estimările indică un număr de aproximativ 2.200 de beneficiari.

Bugetul total al schemei de sprijin este de 190 de milioane de lei. Sprijinul constă în fonduri nerambursabile, în limita a 40 de bani/litru de motorină achiziționată între 1 octombrie și 31 decembrie 2025, și 65 de bani/litru pentru perioada 1 ianuarie – 31 martie 2026.

Astfel, această schemă de sprijin de stat este valabilă până la 31 iulie 2026 pentru emiterea ordinelor de plată și până la 31 decembrie 2026 pentru efectuarea plăților efective ale ajutorului.

„Aprobarea acestei scheme reprezintă un pas pragmatic pe plan economic: este mai bine să compensăm o parte din acciză transportatorilor români pentru a sprijini competitivitatea acestora, decât să permitem pierderea definitivă a acestor venituri prin alimentări efectuate în străinătate. Această măsură contribuie la protejarea capitalului autohton și, implicit, la menținerea locurilor de muncă dintr-un sector de importanță strategică”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.

Această inițiativă răspunde dificultăților financiare ale firmelor de transport din România, în contextul creșterii inflației și a prețurilor în creștere ale motorinei, care ajunseseră să reprezinte peste 40% din totalul cheltuielilor operaționale ale acestora.

Scopul schemei de sprijin de stat este de a tempera majorarea prețurilor de pe raft, care coincide cu scumpirea serviciilor de transport. „Prin compensarea parțială a accizei, statul acționează preventiv pentru a menține stabilitatea prețurilor și pentru a evita blocajele în lanțurile de aprovizionare ce ar putea afecta întreaga economie”, se precizează în comunicatul oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *