Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite a anunțat că autoritățile au arestat pe Mohammad Dawood Alokozay, cetățean afgan care ar fi distribuit pe platforma TikTok un videoclip în care pretindea că „construiește o explozivă”, indicând ca țintă zona Fort Worth, Texas.
Potrivit oficialului DHS Tricia McLaughlin, Alokozay a fost reținut marți și este acuzat la nivel local de amenințări teroriste.
Bărbatul se află în custodia centrului de detenție din comitatul Tarrant, conform documentelor judiciare.
Avocatul său nu a fost încă identificat, notează ABC NEWS.
Areștarea lui Alokozay a avut loc cu o zi înainte ca, în Washington D.C., doi membri ai Gărzii Naționale să fie împușcați de un alt cetățean afgan, Rahmanullah Lakanwal, în vârstă de 29 de ani.
Una dintre victime, specialista Sarah Beckstrom din Armata SUA, a decedat ulterior din cauza rănilor. Lakanwal este acum acuzat de omor de gradul întâi.
McLaughlin a menționat că Alokozay ar fi distribuit videoclipul pe TikTok, iar operațiunea de arestare a fost realizată de Departamentul de Siguranță Publică din Texas împreună cu o echipă FBI.
