Simona Halep (34 de ani) a vorbit sincer despre intervenția de reducție mamară, la 16 ani de la decizia care i-a transformat fundamental viața și cariera.
În noua campanie realizată de Banca Transilvania, Simona Halep relatează deschis despre una dintre cele mai dificile alegeri din cariera sa: intervenția de micșorare a sânilor. Operația a devenit obligatorie din cauza durerilor severe de spate generate de bustul excesiv, iar sportiva afirmă că fără această intervenție nu ar fi ajuns în elita tenisului mondial.
Halep mărturisește că momentul a fost extrem de complicat. După ce medicii i-au confirmat necesitatea operției pentru a putea concura la cel mai înalt nivel în tenis, fosta campioană a izbucnit în lacrimi. Episodul s-a petrecut după triumful de la Roland Garros la categoria junioare, scor 6-4, 6-7(3), 6-2 în fața conaționalei Elena Bogdan.
După 16 ani, Simona Halep a împărtășit că durerile i-au afectat profund coloana vertebrală, iar decizia de a urma o intervenție de reducere a sânilor a fost luată într-un stres considerabil: „Am ajuns la Roland Garros junioare în 2008, în plină formă, și am câștigat. A fost un vis realizat. Deodată, nu știu dacă eram la antrenament sau altceva, m-am blocat complet.
Adică nu mai puteam să mă mișc, din cauza coloanei. Am început să plâng și m-am speriat. Am fost în București și mi s-a spus că trebuie să fac intervenție. A fost, cu siguranță, o alegere dificilă, dar necesară. Coloana mea avea deja de suferit. Aveam 17 ani, era o situație extrem de prematură, și nu a fost ușor să iau decizia pentru o soluție radicală, astfel încât să pot continua tenisul.
Am avut încredere și am știut că sacrificiul merită pentru a ajunge la cel mai înalt nivel. Viitorul îl construiești singur, iar primul pas este să ai încredere și să crezi în propriile forțe pentru a realiza orice îți propui”, afirmă Simona Halep, în videoclipul publicat pe canalul său de comunicare.
Simona Halep a câștigat primul titlu WTA după patru ani de la intervenție
Simona Halep s-a operat în 2009, iar după patru ani a obținut primul titlu WTA în carieră, la Nurnberg. Ascensiunea ei rapidă a continuat, iar în sezonul următor a intrat în Top 10 mondial WTA.
Inclusiv jurnaliștiinternaționali au fost impresionați de sacrificiul Simonei: „După mai mulți ani, a crescut fizic considerabil: la 18 ani a fost nevoită să facă o operație de reducere a sânilor. A fost cel mai mare sacrificiu pe care a trebuit să-l facă, dar a fost esențial pentru a-și îmbunătăți performanțele, în special la serviciu.
De fapt, după intervenție, a avut o ascensiune remarcabilă în carieră, iar românii o consideră un idol, alături de personalități precum Gheorghe Hagi sau Nadia Comăneci”, au subliniat jurnaliștii de la MondoSportivo despre decizia Simonei Halep.
