Întrebat la postul Antena 3 CNN dacă intenționează să candideze la Primăria Capitalei, Vlad Gheorghe a declarat: „Puteți să mă includeți în lista candidaților pentru Primăria Capitalei și voi participa la alegeri, tocmai pentru a elimina sectoarele și Ilfovul”.
„Referendumul pe care l-am solicitat nu s-a desfășurat încă, iar în calitate de viitor primar, primul meu demers va fi organizarea unui referendum pentru desființarea sectoarelor. Bucureștiul trebuie unit, nu putem să funcționăm cu șapte primării și șapte edili, ci cu o singură administrație și un singur edil”, a menționat acesta.
Întrebate dacă garantează menținerea pe buletinul de vot pentru data de 7 decembrie, Gheorghe a spus că se confruntă cu o provocare majoră: „Am un obstacol foarte mare de trecut, și anume obținerea semnăturilor, deoarece strâng semnături autentice și este foarte dificil să le colectez într-un interval atât de scurt, așa cum au făcut și partidurile”.
„Pentru cei din partide este mai simplu să le obțină la sediu, în timp ce pentru candidații independenți, precum mine, este foarte dificil. De aceea, solicit sprijinul tuturor cetățenilor din București care își doresc această temă și care susțin desființarea sectoarelor”, a afirmat fostul europarlamentar.
Referitor la posibilitatea retragerii candidaturii de către liderul USR, Cătălin Drulă, jurnalista l-a întrebat dacă ia în considerare această variantă.
Gheorghe a răspuns: „Se pare că domnul Cătălin Drulă a preluat ideea mea despre sectoare, chiar dacă într-o formă simplificatǎ, iar eu cred că nu intenționează să se retragă, având în vedere că împărtășim aceleași concepte, iar ale mele sunt mai bune”.
Întrebat cine reprezintă preferința președintelui Nicușor Dan – Drulă sau el, Vlad Gheorghe a evitat să-l implice pe șeful statului în această discuție: „Domnul Nicușor Dan este președinte și nu doresc să îl implic în aceste discuții”.
Întrebat insistent dacă se va retrage în cazul în care președintele României îi va solicita acest lucru, Gheorghe a rămas rezervat: „Am avut numeroase discuții cu domnul Nicușor Dan de-a lungul timpului, ne cunoaștem de mult timp și voi fi deschis oricând pentru o conversație cu el”.
