Mai multe state membre ale Uniunii Europene (UE) au implementat metode ce facilitează tranziția la pensie, oferind diferite opțiuni flexibile de muncă mult înainte de vârsta legală de retragere.

Conform unor cercetări recente, retragerea la pensie se numără printre cele mai solicitante evenimente din viață, clasându-se printre cele mai stresante, alături de divorț.

Din cauza stresului generat de această schimbare bruscă, multe state europene au găsit soluții pentru o tranziție ușoară de la activitatea profesională la pensie. Aceste soluții includ, de obicei, diminuarea orelor de muncă, noi forme de implicare socială sau o securitate financiară suplimentară prin fonduri de pensii.

De exemplu, Slovenia, asemănător cu România, stabilește vârsta standard de pensionare la 65 de ani. Începând cu anul viitor, guvernul de la Ljubljana va implementa noi reglementări pentru angajații cu vârsta peste 58 de ani, precum și pentru cei cu peste 35 de ani de activitate.

Astfel, din anul 2026, va intra în vigoare o nouă lege ce introduce un model inovator, denumit „modelul 80-90-100”, care stipulează lucrul la 80% din orele de program, cu 90% din salariu și 100% din contribuțiile plătite.

Persoanele care respectă condițiile de vârstă sau vechime în muncă vor putea decide la locul de muncă dacă preferă o reducere a programului de la zi la șase ore sau să aibă vineri liber, astfel beneficind de un weekend prelungit, fără a-și afecta viitoarele drepturi de pensie.

Mai mult, până în anul 2028 este planificată extinderea măsurilor prin introducerea opționalității de lucru sâmbăta, un ajutor financiar de Crăciun obligatoriu și o săptămână de muncă de 30 de ore.

Acest proiect se bazează pe experiențele pozitive din Islanda, Irlanda și Germania, unde practici similare au demonstrat o implicare favorabilă a populației fără a afecta procesul productiv.

Un alt exemplu pertinent este Japonia, unde filosofia „ikigai”, profund înrădăcinată în cultura niponă, înseamnă „motivul de a trăi”. Acest concept combină pasiunile personale, abilitățile profesionale, necesitățile societății și recompensele, nu neapărat financiare.

Mulți japonezi în vârstă își găsesc „ikigai” continuând să muncească sau să se implice în activități comunitare chiar și după retragerea la pensie. Pentru ei, munca nu este doar o necesitate economică, ci o cale de a-și menține sensul vieții, contactele sociale și rutina zilnică.

În țara noastră, sistemul de pensii cuprinde patru piloni, din care primii doi sunt obligatorii, bazându-se pe contribuțiile din salarii, iar cei doi piloni opționali includ fondurile de pensii facultative și cele ocupaționale.

Fondurile facultative și ocupaționale devin tot mai importante pentru o securitate financiară suplimentară, statul stimulând astfel de pensiile facultative prin contribuțiile deductibile fiscal, până la un plafon anual de 400 de euro.

Olandezii au implementat un concept de muncă tranzitorie, permitând angajaților cu vârsta de 50 sau 60 de ani să își reducă programul de lucru, stabilit printr-o combinație de salariu și pensie. Astfel, după 35 de ani de muncă, o profesoară din Utrecht poate opta pentru trei zile de muncă pe săptămână, compensată de sistemul de pensii.

Olanda deține un procent ridicat de angajați cu jumătate de normă în zona euro, ajungând până la 42%, cu o pondere considerabil mai mare în rândul femeilor (63%).

Între 2013 și 2024, numărul pensionarilor ocupați a crescut de la 105.000 la 254.000, demonstrând popularitatea abordărilor flexibile.

Conform unui studiu realizat de centrul olandez de cercetare Netspar, angajații care au aplicat munca tranzitorie au raportat o mai bună stare de bine, mai puțină anxietate financiară și o adaptare mai lină la viața de pensionar.

Pe de altă parte, angajatorii au beneficiat de angajați experimentați pe termen lung, precum și de transferul de cunoștințe către noile generații.

Imagine: Caracter ilustrativ – Shutterstock