Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în spitale. Măsurile vizează atât gestionarea fondurilor, cât şi aspecte legate de personalul medical.
Începând cu toamna anului curent, spitalele de stat din România vor fi obligate să publice pe site-ul lor web informaţii despre medicii cu cabinet privat.
„Spitalele vor publica detalii despre utilizarea fondurilor, inclusiv transferuri financiare, justificări şi specialităţi. Această transparenţă este absolut necesară pentru îmbunătăţirea sistemului de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete.
Ministrul Sănătății verifică calitatea serviciilor din cantinele spitaliceşti
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunţat controale neanunţate în cantinele spitaliceşti, pentru a asigura calitatea alimentaţiei pacienţilor.
„Recent, am vizitat un spital public, unde am văzut o atitudine exemplară faţă de pacienţi, o hrană preparată în mod corespunzător şi o curăţenie impecabilă. A fost o dovadă clară a performanţei medicale, cu meniuri atrăgătoare, precum somon cu broccoli, care demonstrează interesul şi calitatea serviciilor oferite.”
„Transparenţa şi asumarea responsabilităţii se văd prin publicarea zilnică a meniurilor pe platformele online, demonstrând un angajament clar pentru beneficiile pacienților.”, a mai adăugat ministrul într-o postare online.
Sursa: Mediafax Andreea Alexandru
