Blocul comunitar european nu va impune taxe suplimentare companiilor americane de tehnologie, informează Casa Albă, în cadrul anunțului Acordului comercial.
”Statele Unite și Uniunea Europeană s-au angajat să reducă obstacolele comerciale digitale nejustificate. În acest sens, Uniunea Europeană confirmă că nu va institui taxe suplimentare pentru folosirea rețelelor. Totodată, ambele părți se angajează să mențină zero taxe vamale asupra comunicării electronice”, menționează comunicatul Casei Albe.
Totodată, Administrația americană a declarat că ”Uniunea Europeană a acceptat să achiziționeze o cantitate importantă de echipamente militare americane”.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat, duminică, un acord comercial preliminar cu președintele american, Donald Trump. Temându-se de amenințările cu taxe vamale ale lui Trump, UE a acceptat impunerea de către SUA a unor taxe vamale de 15%, inclusiv asupra pieselor auto, produselor farmaceutice și componentelor electronice. Taxele sectoriale asupra oțelului, aluminiului și cuprului vor rămâne valabile – adică UE va continua să plătească taxe de 50%.
Conform acordului, Uniunea Europeană a acceptat angajamente de achiziții de energie din Statele Unite, de 750 de miliarde de dolari, și de investiții suplimentare de 600 de miliarde de dolari în SUA până în 2028.
Acordul comercial preliminar cu Statele Unite a stârnit critici din partea Franței și Germaniei, ceea ce ridică îndoieli cu privire la aprobarea în Consiliul UE și Parlamentul European.
Sursa foto: Profimedia
