Preşedintele american a afirmat, într-o postare publică, că a solicitat Ministerului Justiției să publice toate declarațiile Marelui Juriu referitoare la Jeffrey Epstein, cu condiția aprobării judiciare. Cu toate acestea, chiar şi în cazul aprobării complete, consideră că acesta nu va fi suficient pentru cei ce provoacă probleme şi radicalii de stânga care solicită această acţiune. Aşadar, va fi întotdeauna nevoie de mai mult.
Ministerul Justiției a confirmat, vineri, că, odată cu publicarea documentelor, vor fi protejate nu doar datele personale ale victimelor, ci şi alte informaţii personale, fără a oferi detalii suplimentare. Solicitările au fost emise de procurorul general Pam Bondi şi adjunctul Todd Blanche.
Presiunea pentru dezvăluirea acestor documente a venit atât din partea membrilor Partidului Democrat, cât şi din partea unor membri ai Partidului Republican. Deputații Thomas Massie, Lauren Boebert şi Marjorie Taylor Greene au susţinut iniţiativa legislativă prin care se solicită adoptarea unei legi care să conducă la publicarea documentelor.
Decizia Ministerului Justiției apare în contextul unui material publicat de Wall Street Journal care afirma că, în 2003, Trump i-ar fi trimis lui Epstein o scrisoare, care a fost ulterior inclusă într-o colecție realizată de Ghislaine Maxwell pentru aniversarea a 50 de ani a lui Epstein. Trump a negat autenticitatea scrisorii şi a intentat un proces împotriva publicației şi a companiei media.
