Ministrul Transporturilor a demarat etapa de proiectare a unui nou tronson de pe Autostrada Unirii. Tronsonul Ditrău – Grințieș este cel mai extins segment aflat în această fază.
Ministrul Ciprian Șerban a anunțat că segmentul, lung de 37,9 kilometri, cuprinde un traseu montan, 63 de viaducte și pasaje și 19 tuneluri.
„Am demarat oficial proiectarea celui mai lung segment al Autostrăzii Unirii – tronsonul Ditrău–Grințieș (lot 2A), ce străbate munții din Harghita și Neamț.
Segmentul presupune 37,9 km de autostradă montană, cu 63 de poduri/pasaje și 19 tuneluri, fiind cuprins în secțiunea montană Sărățeni–Pipirig (116 km).
Proiectarea durează 14 luni, urmată direct de execuție.
Valoarea contractului este de 6,14 miliarde lei, finanțat din fonduri europene nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027.”
Proiectele tehnice au început deja săptămâna trecută.
„În săptămâna precedentă, CNIR și constructorul au avut o primă întâlnire pentru stabilirea detaliilor de organizare și finanțare. Constructorul a informat că va primi avansul de proiectare, așa cum prevede contractul.
Este un progres important pentru infrastructura montană și o demonstrație clară a continuării proiectului Autostrăzii Unirii.”
Citește și:
Ciprian Șerban: Circulatia pe ultimii 18 km ai semi-inelului sudic al Autostrăzii A0 este gata, completând porțiunea de 51 km care înconjoară Capitala
vezi toate articolele
