cine-sunt-george-simion-si-nicusor-dan,-care-au-intrat-in-turul-2-al-alegerilor-prezidentiale-2025
0 3 minute 1 an

Cine este George Simion

George Simion a fondat Alianța pentru Unirea Românilor la data de 1 Decembrie 2019, împreună cu Claudiu Târziu, și este lider unic al formațiunii din martie 2022.

Absolvent al Liceului Gheorghe Lazăr din București (2005) și al Facultății de Administrație și Afaceri de la Universitatea din București (2008), George Simion a mai urmat un program de masterat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializându-se în „Crimele comunismului” (2010). Activitatea sa civică a demarat în 2004, cu numeroase demonstrații unioniste în România și Republica Moldova. În 2006, s-a impus ca lider al grupării „Noii Golani”, promovând ideea „Basarabia e România”.

Deputatul este cunoscut și pentru incidentele în care a fost implicat în ultimii ani, atât la proteste cât și în Parlament. Printre acestea se numără amenințări și altercații publice.

În campania prezidențială din 2024, George Simion a propus un program de locuințe accesibile, cu apartamente la prețuri reduse (35.000 euro cu TVA inclus). Acestea ar putea fi achiziționate prin credite pe 25 de ani, cu un avans minim de 1.000 euro și o rată lunară fixă de 115 euro. În răspuns la întrebări legate de finanțare, a făcut referiri la surse precum investițiile în scuturi antiaeriene sau vaccinuri.

La scrutinul prezidențial din 2024, George Simion a adunat un număr de 1.281.325 de voturi, obținând 13,86% din totalul voturilor valabile și plasându-se pe locul 4, după Călin Georgescu, Elena Lasconi și Marcel Ciolacu.

Cine este Nicușor Dan

Nicușor Dan este primarul Capitalei din septembrie 2020. În iunie 2024, acesta a fost realees pentru un al doilea mandat de patru ani.

Înainte de cariera politică, Nicușor Dan a fost activ civic. În 2008 a fondat Asociația Salvați Bucureștiul, o organizație care a promovat protejarea patrimoniului arhitectural și mediului urban al Capitalei.

Iată parcursul său politic:

  • 2015 – Președinte fondator al Uniunii Salvați Bucureștiul (USB), transformată ulterior în Uniunea Salvați România (USR) în 2016
  • 2012 – Candidat independent la Primăria Capitalei, plasându-se pe locul 3
  • 2016 – Candidat USR la Primăria Capitalei, plasându-se pe locul 2
  • 2017 – Demisiunea din USR și din funcția de președinte
  • 2016-2020 – Deputat
  • 2020 – Ales primar al Capitalei
  • 2024 – Reales primar al Capitalei

După cum însuși a explicat, a părăsit USR în iunie 2017, ca urmare a votului împotriva modificării Constituției, referitoare la redefinirea familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *