Comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic, se va întâlni cu omologii săi americani săptămâna aceasta, în încercarea de a reduce tensiunile comerciale dintre Uniunea Europeană și Statele Unite.
Marți, la Washington, Sefcovic se va întâlni cu secretarul american pentru Comerț, Howard Lutnick, și cu reprezentantul pentru comerț al SUA, Jamieson Greer, potrivit surselor citate.
Sefcovic își va concentra eforturile pe menținerea dialogului cu Statele Unite, potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Purtătorul de cuvânt a mai precizat că la reuniune va participa și șeful de cabinet al președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, Bjoern Seibert.
„Discuțiile vor aborda problemele comerciale UE-SUA, analizate în ultimele săptămâni. Ambele părți trebuie să depună toate eforturile pentru a evita taxe vamale prejudiciabile și pentru a construi, nu a distruge, relația comercială și economică UE-SUA, cea mai puternică din lume,” a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Maros Sefcovic: Administrația americană se arată reticentă în negocierii
În ultimele săptămâni, diplomații europeni au încercat să negocieze cu omologii americani, după aplicarea taxelor vamale de 25% la oțel și aluminiu din partea Administrației americane.
Sefcovic a mai vizitat Washingtonul luna trecută, propunând reducerea taxelor vamale pentru produsele industriale, inclusiv pentru autoturisme.
Săptămâna trecută, Sefcovic a declarat că negocierile cu Washingtonul au înregistrat progrese lente, iar Administrația americană pare a fi reticentă în a negocia înainte de o nouă serie de tarife planificate pentru 2 aprilie.
Uniunea Europeană intenționa să aplice taxe vamale asupra unor produse americane, de la carne de pasăre la bauturi spirtoase, însă oficialii UE preferă acum să evite o reacție imediată, acordând timp pentru negocierile cu echipa americană și evaluând un răspuns la noile tarife.
Administrația americană a amenințat cu aplicarea unei taxe vamale de 200% asupra vinurilor și băuturilor spirtoase din UE, o măsură care ar putea avea consecințe negative pentru producătorii europeni, potrivit surselor citate.
Foto: Profimedia
Citește și:
Prețurile mașinilor din SUA vor crește din cauza taxelor vamale pentru Canada și Mexic.
Adrian Sabău, a absolvit studii la Universitatea din București, și a activat în diverse medii profesionale.
vezi toate articolele
