Știri Externe
Donald Trump a spus că nu-l plăcea pe Iohannis pentru șefia NATO. Ce a declarat despre candidat.
Donald Trump a sugerat că nu-l susținea pe Klaus Iohannis pentru conducerea NATO, într-o discuție cu Mark Rutte.
Într-o întâlnire la Casa Albă cu șeful NATO, Mark Rutte, președintele SUA, Donald Trump, a spus că l-a sprijinit pe fostul premier olandez pentru conducerea Alianței și că nu-l plăcea pe Klaus Iohannis.
”Este o onoare să vă am aici. Au ales un lider excelent. Sunt foarte mulțumit. Aveți pe cineva… Stoltenberg (fostul secretar general al NATO) a fost foarte bun, iar acum aveți pe cineva care va face o treabă impresionantă. Și am fost de partea dumneavoastră. Nici nu aveți idee…”, a spus Donald Trump în Biroul Oval.
Trump a adăugat, fără a-l menționa pe nume: „A mai existat o altă persoană, dar nu mi-a plăcut. Nu am fost mulțumit. Și cred că l-am ținut departe… Știți la ce mă refer.
Mark Rutte, aflat lângă Trump, a râs.
În acel moment, președintele SUA era Joe Biden, iar Donald Trump urma să candideze la alegerile prezidențiale din toamna lui 2024.
Iohannis a renunțat la candidatura pentru șefia NATO
Klaus Iohannis a anunțat renunțarea la candidatura pentru secretar general NATO după câteva luni de la promovarea inițială.
