Jurnalista Sidonia Bogdan a anunțat, printr-o postare pe Facebook, intenția de a iniția o plângere penală împotriva lui Ovidiu Vanghele, acuzându-l de „abuz asupra demnității umane”.
În mesajul public, aceasta face apel la femeile care au fost victime ale agresiunilor verbale din partea jurnalistului să transmită capturi de ecran cu mesajele sau postările relevante, pentru a le include în dosar.
„Solicit tuturor femeilor care au fost supuse agresiunilor verbale din partea lui Ovidiu Vanghele pe internet – indiferent dacă fac parte din partide politice, sunt jurnaliste, au alte profesii, sau categorii sociale, dacă sunt considerente estetice, fie că sunt urâte sau frumoase, cuminți sau libertine – să-mi trimită în privat capturi cu aceste incidente. Voi angaja un avocat și voi depune o plângere penală împotriva acestui agresor pentru incalcarea demnității umane. Am nevoie ca dosarul meu de victimă să reflecte comportamentul acestui individ,” a transmis ea pe Facebook.
Ovidiu Vanghele a atras atenția în timpul celui de-al doilea tur de scrutin, când a început să insulte vedete și influenceri care nu s-au aliniat pentru sprijinul lui Nicușor Dan. A publicat atunci un mesaj vehement și amenințător: „Vă urmăresc. Vă caut și vă promit că vă voi găsi.”
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Scene șocante în apropierea Capitalei. Doi tineri au agresat un curier asiatic, după declarațiile acestuia
- Trei persoane reținute după explozia din Rahova. Un angajat de la compania de distribuție a gazelor și doi de la o firmă „fantomă” ar putea fi plasați în detenție
- Un bărbat care a amenințat cu împușcarea politicianilor din USR, PNL, PSD și UDMR, audiat la Poliția Ilfov
