Celebrul 10 al Nadiei Comăneci la JO de la Montreal, împliniți 50 de ani

Pe 18 iulie se vor împlini 50 de ani de la momentul istoricei note 10 obținută de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal din 1976. În Serbia, se organizează reflectări asupra circumstanțelor care au condus la performanța iconică a gimnastei române, iar publicul local pune întrebarea cum a fost „creată” Zeița de la Montreal.

Rădăcinile succesului românesc în gimnastică

Din 1956, România a devenit un nume important în gimnastica feminină olimpică. La JO de la Melbourne, echipa formată din Sonia Iovan, Elena Leuștean, Elena Mărgărit, Elena Săcălică și Emilia Vătășoiu a obținut bronzul, iar Leuștean a fost prima sportivă română care a câștigat o medalie individuală la Jocurile Olimpice, la sol.

Următoarele ediții ale JO, de la Roma și Tokyo, au consemnat creșteri și regressuri pentru echipa feminină a României. La Roma, echipa a fost pe locul 3, având în componență Anca Grigoraș, Iovan, Leuștean, Vătășoiu, Mărgărit și Uța Poreceanu. La Tokyo, România s-a clasat pe locul 6, iar absența unei echipe la JO de la Mexico City a generat îngrijorări în comunitatea sportivă.

Formarea unei generații de excepție la Onești

În această situație, Maria Simionescu a jucat un rol esențial în reconstrucția școlii de gimnastică din România. Ea a convenit cu specialiști din Cluj, Timișoara, București și Bacău să se mute cu familiile la Onești, pentru a reconfigura programele de pregătire. În locuințe dedicate, acești antrenori au primit sprijin pentru a pregăti o nouă generație de gimnaste, după cum a declarat Anca Grigoraș în cartea „Nadia Comăneci și Echipa de Aur”.

Respectivii au fost cei care, prin dedicare și perseverență, au reușit să depășească lipsurile și să crească rezultate importante. Toți au avut parte de apartamente și locuri de muncă stabile, iar soții lor au fost reintegrați în sistemul educațional local. Grigoraș a subliniat că atmosfera de lucru a fost creată pentru rezultate de performanță, chiar în condițiile unei localități fără o tradiție în gimnastică.

Integrată în programul de selecție și antrenament

Un element innovator în procesul de formare a gimnastelor a fost introducerea cursurilor de balet, conduse de Maria Simionescu, pentru stil și tehnică. Grigoraș rememorează că responsabilitatea pentru aceste programe a fost una deosebit de serioasă, toate detaliile fiind ținute sub control strict pentru a forma o școală solidă.

Planul a inclus o limitare strictă a vârstei la finalele pe aparate și o organizare riguroasă a sesiunilor de antrenament, cu un program de minim șase ore pe zi. Acest ritm intens a fost menținut până în zilele noastre, fiind un model pentru sistemul național de gimnastică.

Amintiri și întâlniri cu Nadia

Anca Grigoraș a fost martoră la prima întâlnire cu Nadia Comăneci, în sala de sport din Onești, unde a remarcat imediat talentul extraordinar al viitoarei campioane olimpice. Grigoraș povestește că Nadia, deși tânără, avea deja o prezență specială și un talent clar vizibil, fiind considerată ca o păpușă vie.

Pe parcursul pregătirilor, Grigoraș subliniază că Nadia a muncit extrem de mult încă de copil, înțelese și acceptase că succesul presupune multă rigurozitate și efort. În cadrul echipei naționale, Bela Karoly a observat diferența între tinerii din București și cei de la Onești, recunoscând valoarea generației în ascensiune.

Perspectiva lui Bela Karoly asupra gimnastelor

Deși s-a mutat la București în 1975, Anca Grigoraș afirmă că Bela Karoly a avut o opinie pozitivă asupra noii generații de gimnaste, incluzând și pe Nadia. Antrenorul a recunoscut că, inițial, era sceptic privind seriozitatea anumitor sportive din capitală, dat fiind că unele dintre ele fumau și consumau cafea.

Karoly a considerat întotdeauna că atletismul ridică încrederea în echipă și în progres, iar selecția a fost făcută în urma campionatelor naționale, pentru a întări lotul național. El a remarcat competiția sănătoasă și dorința de a progresa, fără a genera rivalități destructive.

Viziunea asupra pregătirii pentru Montreal

În 1974, după JO de la München, Grigoraș a colaborat un an cu antrenorul rus Alexander Bagdasarov, considerat expert de top. Programul de pregătire a fost intens, sportivele având sesiuni de peste șase ore zilnic, exersând exerciții obligatorii și libere, pentru atingerea unui nivel înalt.

După trei săptămâni de antrenamente, echipa a participat la demonstrații în Germania și apoi la competiții în Canada, în drum spre Montreal. Abia după toate aceste pregătiri au fost mutate în Satul Olimpic. Aceasta a fost rutina și abordarea care au condus la performanțele de la Montreal din 1976.