Autoritatea rusă pentru siguranța alimentelor și a animalelor, Rosselhoznadzor, a interzis intrarea și tranzitul oilor și caprelor din Bulgaria și România, începând de pe data de 5 august, din cauza izbucnirilor de variolă ovina și caprină în aceste țări, informează agenția.
Rosselhoznadzor s-a bazat pe datele Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor, care arată că, de la 20 iulie 2025, în Bulgaria au fost înregistrate 11 focare, iar în România, de la 17 iulie 2025, – șapte.
Interdicția vizează și carnea acestor animale, produsele lactate, furajele de origine animală, materiile prime și produsele obținute prin sacrificarea oilor și caprelor, precum și echipamentele utilizate pentru îngrijirea, sacrificarea și prelucrarea acestora.
Rosselhoznadzor a declarat că nu a primit informații despre măsurile luate de serviciile veterinare din Bulgaria și România pentru prevenirea, limitarea și eradicarea bolii.
