incepand-cu-28-iunie,-toate-telefoanele-primesc-o-functie-noua.-fie-ca-esti-la-digi,-orange,-vodafone-sau-telekom,-vei-putea-activa-optiunea-rtt
0 3 minute 11 luni

O nouă funcționalitate este disponibilă pentru toate telefoanele mobile începând cu 28 iunie 2025. Această funcție inovatoare, gratuită, se numește Text în Timp Real (RTT) și permite transmiterea de mesaje text în timp real în timpul unui apel vocal.

Ce este RTT și cum funcționează?

Funcția RTT (Text în Timp Real) este concepută pentru persoane cu dificultăți de auz sau vorbire, fiind însă utilă oricui dorește o comunicare rapidă și discretă în timpul unui apel. În loc să aştepţi să trimiţi un mesaj complet, fiecare caracter scris este transmis imediat interlocutorului, la fel ca într-un chat live, dar fără necesitatea unei conexiuni la internet.

Pentru a activa RTT, utilizatorii trebuie să acceseze setările telefonului, unde funcția se regăsește de obicei în categoria „Accesibilitate” sau „Asistență”. După activarea funcției de către ambele părți ale apelului, va apărea un buton verde care declanșează sesiunea de chat.

Funcția funcționează prin rețelele 4G, 5G sau Wi-Fi (dacă este activată apelarea prin rețea wireless) și este compatibilă cu telefoanele mobile cu Android 10 sau versiuni ulterioare, respectiv iOS 11.2 și versiuni ulterioare.

La ce este utilă RTT și cine o poate folosi?

RTT a fost dezvoltată inițial pentru a facilita comunicarea persoanelor cu dizabilități, dar poate fi utilă și în gestionarea unor situații diverse, cum ar fi solicitarea discretă de ajutor în cazuri de urgență, transmiterea de informații suplimentare în timpul asistenței tehnice sau în situații în care nu poți vorbi.

Funcționalitatea RTT este deja implementată în multe țări. În România, operatorii de telefonie mobilă se pregătesc pentru activarea pe scară largă a acestei funcții. Activarea RTT a fost impulsionată și în Europa de introducerea Legii Europene pentru Accesibilitate, care obligă companii de telecomunicații să ofere astfel de soluții. Data limită de implementarea funcției este 28 iunie 2025.

Disponibilitatea funcției depinde și de producătorul telefonului respectiv. De exemplu, Apple a integrat suportul RTT în iOS 18.5, în timp ce unele telefoane Android pot avea o întârziere la actualizarea aplicațiilor de apel.

Ce trebuie să știți înainte de a utiliza RTT

Pentru funcționarea corectă a RTT sunt necesare următoarele:

  • o conexiune activă prin LTE, 5G sau Wi-Fi;
  • un telefon compatibil (Android 10+ sau iOS 11.2+);
  • ambele părți ale apelului trebuie să aibă funcția activată.

Dacă efectuați un apel internațional, funcția va funcționa doar dacă și rețeaua parteneră o acceptă. Așadar, nu toate funcționalitățile RTT vor fi disponibile în toate țările.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *