Tichetele de masă vor fi majorate la 50 de lei, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole, după ședința Consiliului Național Tripartit. În schimb, decizia privind creșterea salariului minim pe economie a fost amânată pentru a doua jumătate a lunii noiembrie.
ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
„O veste bună: avem consens între sindicate și patronate referitor la ajustarea valorii tichetelor de masă de la 40 la 50 de lei”, a declarat ministrul Florin Manole.
La ședință au participat premierul Ilie Bolojan, reprezentanți ai patronatelor, sindicatelor și ai Ministerului Muncii.
Discuții privind salariul minim
Guvernul a amânat decizia referitoare la salariul minim, din cauza lipsului de acord între partenerii sociali. Patronatele s-au împotrivit unei creșteri imediate, susținând presiunea suplimentară asupra companiilor, în timp ce sindicatele și PSD au solicitat o majorare pentru a aduce România mai aproape de standardele europene.
Profimedia
România trebuie să respecte directiva europeană privind salariul minim, care prevede ajustarea acestuia în raport cu salariul mediu brut. În prezent, scenariile analizate de Guvern sunt:
- nivelul de bază – 47% din salariul mediu brut (4.314 lei);
- nivel intermediar – 50% din salariul mediu brut (4.590 lei);
- nivel maxim – 52% din salariul mediu brut (4.773 lei);
Surse foto: Profimedia / Mediafax Foto
RECOMANDAREA AUTORULUI:
- Discuțiile privind salariul minim continuă. Adrian Câciu (PSD) insistă asupra creșterii salariului. Premierul Bolojan afirmă că „în principiu” nu va exista o creștere în 2026.
- Se impune sau nu creșterea salariului minim? PSD susține majorarea, în timp ce patronatele se opun.
- Patronatele refuză majorarea salariului minim, deși este o prevedere europeană.
- Cristian Socol explică de ce salariul minim trebuie ajustat: menține nivelul de trai și evită intrarea în SĂRĂCIE a 838.429 de lucrători români.
