România a rămas pasivă în procesul inițierii unui nou regulament european destinat protecției industriei locale în fața concurenței externe. În timp ce alte țări precum Germania, Franța și Bulgaria și-au exprimat poziții și au propus măsuri pentru compensarea costurilor generate de taxele de decarbonizare, România nu a transmis un punct de vedere oficial, explică Petru Ianc, membru de onoare al Academiei de Științe Tehnice din România.

Contextul european al fondului de decarbonizare și mecanismul CBAM

Proiectul european vizează crearea unui Fond Temporar de Decarbonizare, menit să sprijine industriile afectate de noul mecanism de ajustare a carbonului la frontieră, denumit CBAM. Acest mecanism impune o taxă pentru importurile de oțel, aluminiu, fertilizanți și chimicale din afara Uniunii Europene, în funcție de diferența de emisii de CO2 între produsele europene și cele externe.

Funcționarea fondului și implicațiile pentru România

Fondul de decarbonizare are rolul de a compensa costurile suplimentare generate de CBAM pentru industriile europene. În practică, importatorii din afara UE trebuie să plătească taxe care corespund diferențelor de emisii de CO2 pentru materiile prime aduse în uniune.

Pentru România, acest mecanism ridică întrebări legate de poziția țării în acest proces. Petru Ianc explică că România nu a adoptat o poziție oficială în discuțiile europene, lăsând această responsabilitate asociațiilor industriale, și invocă lipsa de specialiști pregătiți pentru a evalua impactul documentului și a formula un punct de vedere solid.

De ce România nu a intervenit în procesul decizional european

Potrivit expertului, țara noastră nu deține capacitatea de a influența deciziile europene din cauza lipsei de specialiști. În plus, România a transmis oficial către Comisia Europeană că nu are o poziție proprie și a delegat responsabilitatea către asociațiile industriale. Ianc adaugă că această abordare a fost determinată de dificultățile de interpretare și evaluare rapidă a documentelor tehnice și economice complexe.

Cum a decarbonizat România industria națională

România are o situație atipică în privința decarbonizării. În distrugerea capacităților industriale, țara noastră a redus emisiile de CO2 mai mult prin închiderea unui număr mare de unități, nu prin investiții în tehnologii moderne. Petru Ianc evidențiază că, în Germania, Franța și alte state vest-europene, decarbonizarea a fost realizată prin modernizarea fabricilor și proiecte de captare și stocare a carbonului.

România a închis principalele combinante din sectorul siderurgic, precum SIDEX Galați, care folosea tehnologii pe bază de minereu și cărbune, cu echipamente de tip furnale și convertizoare. Acest proces a dus la o reducere a emisiilor, dar nu prin schimbări tehnologice avansate, ci prin oprirea activității industriale.

Impactul asupra industriei și costurile pentru economia românească

Petru Ianc afirmă că România nu va beneficia de proiecte de modernizare sau investiții din fondul de decarbonizare, deoarece marile capacități industriale au fost închise. Astfel, sectorul industrial rămas în funcțiune, precum șantierele navale din Mangalia, Constanța, Tulcea, Galați și Brăila, vor trebui să achiziționeze materie primă mai scumpă din UE sau să importe din state precum China, India, Turcia sau Vietnam.

Importurile din aceste țări, dacă vor fi supuse CBAM, vor genera costuri suplimentare plătite de utilizatori, iar banii vor merge către Comisia Europeană. România va fi, astfel, cel mai important contributor financiar la fondul european, fără a beneficia de proiecte de modernizare a industriei.

Concluzii și perspective pentru sectorul industrial românesc

Lipsa de reprezentare și pregătire a specialiștilor a dus la o poziție pasivă a României în negocierile europene privind protecția industriei și măsurile de reducere a emisiilor. Consecințele pot duce la o creștere a costurilor pentru sectoarele industriale rămase active, precum și la o diminuare a competitivității, datorită achizițiilor mai scumpe și a taxelor suplimentare.

În absența implicării active și a unor măsuri concrete, România va contribui financiar la mecanismele de decarbonizare fără a avea un cuvânt serios în formularea și direcția acestor politici.