În ultimii ani au avut loc creșteri record pe piața imobiliară. La nivel național, prețurile au crescut în ultimul an, în medie cu 15%, după o majorare semnificativă în anul precedent.
Un apartament din București, care în urmă cu doi ani avea valoarea de 100.000 de euro, se vinde acum cu 134.000 de euro.
În Capitală, creșterea medie a prețurilor în ultimele 24 de luni a fost de 34%, conform datelor imobiliare.ro.
Dan Puică, CEO imobiliare.ro, a detaliat pentru Știrile Pro TV evoluția pieței imobiliare în trimestrul al treilea și previziunile pentru lunile următoare.
„Cererea persistă, chiar dacă este cu 10-15% mai scăzută față de anul anterior, iar în privința prețurilor observăm o creștere accelerată, cu avansuri de peste 10% anual în ultimii trei ani. Consider că această dinamică este firească, deoarece suntem încă în zona indicatorilor care ne arată câți ani sunt necesari pentru ca salariul mediu să acopere achiziția unei proprietăți”, a declarat el.
Caracter ilustrativ
Factorii precum scăderea ofertei, creșterea cererii și majorarea costurilor materialelor de construcție au fost principalele cauze ale acestei creșteri de prețuri.
De asemenea, prețurile au avut o creștere mai accentuată până la începutul verii, moment în care s-a înregistrat vârful vânzărilor pe piața imobiliară. Mulți români au făcut achiziții rapide pentru a evita creșterea TVA-ului. În prezent, odată cu sosirea toamnei, piața imobiliară a intrat pe o perioadă de așteptare.
În această perioadă, cumpărătorii analizează cu mai mare precauție decizia de a achiziționa o locuință, însă dezvoltatorii nu reduc prețurile. În acest context, mulți clienți preferă locuințe vechi pentru a evita plata unui TVA mai mare.
„Pentru vânzări, mulți se orientează mai mult spre locuințe vechi provenite de la persoane fizice. După modificările fiscale care au avut cel mai mare impact asupra proprietăților cu TVA redusă de 9%, segmentul din ansamblurile rezidențiale noi, foarte atractiv și dinamic, a încetinit. Unii cumpărători care vizionau aceste proprietăți se orientează acum spre zona de revânzare a locuințelor vechi, la prețuri comparabile”, explică Dan Puică.
