Polonia și România sunt principalele beneficiere ale programului european SAFE, însă cele două țări adopți diferite abordări în gestionarea acestor fonduri. În timp ce Polonia a definit acest mecanism ca fiind “un program patriotic” și a decis să realizeze majoritatea producției de armament în fabricile locale, România a aprobat contractele printr-un proces discret, fără dezbateri parlamentare și fără licitații publice, majoritatea contractelor fiind atribuite direct companiilor franco-germane.

Distribuția fondurilor SAFE și mecanismul de finanțare

Programul SAFE a fost creat pe 29 mai 2025 și implică împrumuturi pe termen lung, cu o perioadă de scadență de 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani peste plățile principale. Suma totală alocată Poloniei ajunge la aproximativ 44 de miliarde de euro, fiind cea mai mare alocare pentru un stat membru UE, în timp ce România primește aproape 17 miliarde de euro.

Cele mai multe fonduri pentru România, peste 10 miliarde de euro, vor fi direcționate către companii din Franța și Germania. Contractele majore includ un amestec de achiziții de sisteme pentru Rheinmetall în valoare de aproape 6 miliarde de euro și aeronave Airbus, peste 1 miliard de euro. Toate aceste achiziții au fost realizate fără licitație, fiind atribuite direct.

Impactul asupra industriei de armament românești

Raportul oficial indică faptul că investițiile românești vor fi limitate, fiind doar la IAR Ghimbav și la Șantierul Naval Mangalia, cel din urmă având sprijinul ministrului apărării, Radu Miruță, pentru a evita falimentul. Existența contractelor directe și lipsa licitațiilor reduc șansele obținerii unor prețuri mai avantajoase pentru stat.

Majoritatea fondurilor, în valoare de peste 16,6 miliarde de euro, vor fi utilizate în cadrul a 35 de programe, 21 fiind gestionate de Ministerul Apărării, conform hotărârii CSAT 138/2025. Contestațiile au început să apară, compania italiană Beretta acuzând guvernul României de practici de atribuție netransparente.

Rolul și influența companiilor europene

Din totalul de aproape 17 miliarde de euro, Rheinmetall AG, compania germană, va primi peste o treime, respectiv 5,69 miliarde de euro. Contractul acoperă șase programe majore, printre care vehicule de luptă Lynx, nave de patrulare și sisteme antiaeriene. Negocierile directe, conduse de prim-ministrul Ilie Bolojan și CEO-ul Rheinmetall, au redus prețul cu peste 820 milioane de euro față de oferta inițială de 6,51 miliarde.

Decizia poloneză: un program patriotic și orientat spre producție locală

Polonia beneficiază de cea mai mare alocare, peste 43,7 miliarde de euro, aprobate în parlament în februarie. Guvernul de la Varșovia intenționează ca aproape întreaga producție de armament să fie realizată în fabricile locale. Fondurile pentru Polonia vor fi cheltuite între 2026 și 2030 pentru o gamă largă de sisteme de apărare, inclusiv arme de calibru mare și securitate cibernetică.

O delegație de 12.000 de companii poloneze va împărți această sumă, programul fiind considerat “patriotic” de către oficiali, precum premierul Donald Tusk și ministrul apărării Władysław Kosiniak-Kamysz. Liderii politici din Polonia subliniază rolul strategic al țării ca frontieră a UE pentru Rusia, iar programul a fost prezentat ca fiind esențial pentru auto-suficiența și securitatea națională.

Controverse și critici la nivel politic în Polonia

Programul SAFE a generat critici și atacuri politice, în special din partea opoziției și a unor lideri care au reclamat influența germană și posibilele riscuri pentru suveranitatea națională. Președintele deținut de opoziție, Karol Nawrocki, și-a exprimat temerea că SAFE poate afecta suveranitatea Poloniei și poate duce la influențe externe în deciziile politice.

De asemenea, Nawrocki a afirmat că, deoarece SAFE este un împrumut și nu un grant, ar putea încărca bugetul național pentru mulți ani, iar posibilitatea de a-și exercita veto-ul asupra anumitor proiecte economice sau militare depinde de abordările viitoare. În ciuda acestor rezerve, oficialii susțin că Polonia își poate utiliza fondurile chiar și în eventualitatea unui veto, blocând finanțarea pentru proiecte non-militare.

Concluzii

În contextul acordării acestor fonduri, România și Polonia adoptă strategii distincte privind atingerea obiectivelor de înzestrare și susținere a industriei locale. România a procedat prin atribuiri directe către companii europene, în timp ce Polonia a prioritizat dezvoltarea industriei naționale și a definit acest program ca fiind “patriotic”. Apare în evidență îngrijorarea unor oficiali polonezi privind efectele asupra suveranității, pe fondul valorii mari a creditelor și utilizării fondurilor europene pentru modernizare.