Uniunea Europeană intenționează să propună inițierea unor proiecte comune pentru apărare aeriană și drone în următoarele luni, ca parte a unui plan ambițios de reînarmare pe următorii cinci ani.
Documentul, consultat de jurnaliștii Bloomberg.
Planul, aflat în faza de ultimă modificare, va fi prezentat joi, înainte ca liderii statelor membre ale UE să îl discute la un summit de la Bruxelles săptămâna următoare.
„Mâine, vom propune obiective precise și etape pentru a acoperi lacunele de capabilități, precum și pentru a accelera investițiile în domeniul apărării în statele membre”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Comisiei, Thomas Regnier.
„Partenerii și aliații tradiționali își concentrează atenția către alte regiuni ale lumii”
Potrivit planului, până la sfârșitul anului 2027, 40% din achizițiile de apărare ale UE trebuie realizate în comun, reprezentând o valoare mai mult decât dublă față de procentajul actual.
„Statele autoritare-intervin din ce în ce mai mult în societățile și economiile noastre”, se menționează în document. „Partenerii și aliații tradiționali își concentrează atenția către alte regiuni ale lumii”.
De asemenea, documentul adaugă:
„Rusia înarmată continuu reprezintă o amenințare persistente la adresa securității europene în viitorul apropiat”.
Obiectiv: Europa pregătită pentru luptă până în 2030
Propunerea, elaborată de Comisia Europeană, prevede o reevaluare completă a planificării și achizițiilor militare ale Uniunii.
Statele membre ale UE trebuie să-și coordoneze cheltuielile pentru apărare și să formeze rapid coaliții pentru dezvoltarea unor noi programe de apărare. Aceste inițiative ar trebui demarate în următorul an, pentru atingerea obiectivului ca Europa să fie pregătită pentru luptă până în 2030.
Documentul subliniază că, deși bugetul de apărare colectiv al UE aproape s-a dublat din 2021 – de la 218 miliarde de euro, la 392 de miliarde în 2025 – cheltuielile rămân în mare parte necoordonate între statele membre, limitând capacitatea europeană de a se reînarma eficient.
Eforturi comune în diverse domenii
Planul evidențiază mai multe arii în care colaborarea comună poate avea impact, precum sistemele de apărare aeriană și antirachetă, dronele și tehnologia anti-drone.
Pentru a începe aceste proiecte, despre care se estimează că vor fi lansate până la mijlocul anului 2026, planul prevede formarea de coaliții până la începutul aceluiași an.
Obiectivul de achiziții comune de 40% va susține aceste inițiative, conform planului.
În prezent, achizițiile comune reprezintă sub 20% din total, deși statele membre s-au angajat în 2007 să atingă cel puțin 35%.
Pentru a respecta termenul limită de finalizare – 2030 – se subliniază că toate proiectele, contractele și finanțările trebuie să fie inițiate până la sfârșitul anului 2028.
Pentru sprijinirea finanțării eforturilor militare comune ale UE, blocul a aprobat un fond de 150 de miliarde de euro, utilizat în prezent pentru diverse proiecte.
Propunerea comisiei urmărește finalizarea acestor demersuri până la sfârșitul anului 2030.
Fotografie: Profimedia
RECOMANDAREA EDITORIALĂ:
Înainte de întâlnirea Zelenski-Putin, Ucraina a dialogat cu reprezentanți ai marilor constructori de ARMAMENT din SUA
