„OK” are doar două litere, dar reprezintă unul dintre cele mai utilizate cuvinte din întreaga lume. Este înțeles de oameni din toate colțurile globului și este folosit în aproape orice context. Spunem „OK” atunci când ne simțim bine, când aprobăm o decizie sau când evităm detalii suplimentare. Deși pare simplu, originea sa rămâne adesea necunoscută.
Sursa foto: Envato
Mulți ani, nimeni nu a putut identifica cu certitudine proveniența acestui termen. Au fost avansate numeroase teorii. Unii susțineau că provine din greacă („Ὅλα Καλά” – „totul este în regulă”), alții din latină („Omnis Correcta” – totul este corect), sau din germană („Ohne Korrektur” – „fără corecție”). De asemenea, au fost avansate explicații legate de marinari, telegrafiști, soldați sau limbile vorbite de sclavi aduși în America. Fiecare variantă părea plauzibilă, dar nimeni nu putea confirma cert proveniența.
Veridicitatea acceptată în prezent urmărește originea sa la Boston, în anul 1839, conform unei analize IFLScience. În acea perioadă, într-un ziar local, a fost menționat pentru prima dată în scris „OK”. Inițial, era o formă umoristică. La acea vreme, era popular să se scrie greșit anumite expresii intenționat, dar și să se utilizeze abrevieri. „All correct” a fost scris greșit ca „oll korrect”, iar abrevierea devine „OK”.
Sursa foto: Envato
Această glumă a rezistat în timp. În 1840, în timpul alegerilor prezidențiale din Statele Unite, susținătorii președintelui Martin Van Buren au folosit „OK” ca slogan politic. Van Buren era poreclit „Old Kinderhook”, după orașul său natal. A apărut astfel „Clubul OK”, iar expresia a devenit populară, fiind folosită în ziare și pe afișe.
De atunci, „OK” nu a mai dispărut. A depășit granițele Americii, a fost integrat în toate limbile și a ajuns chiar și pe Lună, fiind utilizat de astronauți. Nu a fost inventat din cauza lipsei unui cuvânt, ci pentru a oferi o alternativă neutru, fără emoții mari.
Astăzi, exprimarea „OK” este acceptată universal, fiind scurtă, clară și simplu de înțeles. Indiferent de originea sa, un lucru este clar: „OK” este un termen care a rămas și va fi în continuare folosit cu cel mai mare succes.
Recomandarea autorului:
- Care sunt cele două expresii comune în toate limbile, folosite zilnic
- Oamenii de știință suedezi au descoperit că primii vânători foloseau otravă cu 60.000 de ani în urmă
