oana-toiu-face-„lobby”-pentru-ucraina-si-moldova,-la-intalnirea-cu-presedintele-parlamentului-european.-romania-este-ultima-pe-agenda-ministrului-mae
0 2 minute 8 luni

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut joi, 16 octombrie, o întâlnire cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul căreia s-a discutat despre extinderea Uniunii Europene și s-a reafirmat susținerea pentru aderarea Republicii Moldova și Ucrainei, conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe. De asemenea, Țoiu a transmis un mesaj privind întâlnirea cu oficialul european pe platforma X.

Temele abordate între Oana Țoiu și președintele Parlamentului European, Roberta Metsola, au inclus și aspecte referitoare la situația din Orientul Mijlociu.

„În cadrul dialogului, au fost discutate subiecte de actualitate ale agendei Uniunii Europene, precum situația de securitate din regiune, procesul de extindere, negocierile privind viitorul Buget Multianual al Uniunii și ultimele evoluții din Orientul Mijlociu.

Referitor la procesul de extindere, discuția a vizat și necesitatea unui sprijin constant pentru parcursul european al statelor candidate, ministrul român exprimându-și susținerea pentru continuarea integrării europene a Republicii Moldova, Ucrainei și a candidaților din Balcanii de Vest”, conform unui comunicat oficial.

Oana Țoiu: „Am avut o conversație constructivă despre sprijinul pentru Republica Moldova și Ucraina”

În mesajul publicat pe contul oficial de pe platforma X, ministrul Oana Țoiu a confirmat că discuțiile cu Roberta Metsola s-au concentrat pe sprijinul acordat Republicii Moldova și Ucrainei.

„Mulțumesc, Roberta Metsola, pentru întâlnirea de astăzi la Parlamentul European. Am purtat o discuție foarte constructivă despre prioritățile Europene, precum extinderea, sprijinul pentru Republica Moldova și Ucraina, precum și abordarea strategică a regiunii”, a precizat Ministrul Afacerilor Externe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *