La începutul anilor 2000, doi cercetători, suedezul Kenneth Möllersten și austrieciul Michael Obersteiner, au propus o idee inovatoare: captarea dioxidului de carbon. Ei au dezvoltat o metodă pentru recuperarea și stocarea emisiilor de CO₂ din atmosferă, contribuind astfel la limitarea încălzirii globale.

Inițial, această viziune părea o soluție salvatoare. Într-o perioadă în care energiile regenerabile abia începeau să se dezvolte, tehnologia promitea o metodă rapidă de compensare a gazelor cu efect de seră. În timp, conceptul a fost adoptat de mai multe guverne și a fost integrat în planurile lor pentru atingerea obiectivului „zero net”. Multe țări, precum Marea Britanie, Brazilia și Australia, au inclus captarea carbonului în strategiile lor climatice.

De la soluție de rezervă la justificare pentru inacțiune

După peste două decenii de la anunțarea inițială, cercetătorii Möllersten și Obersteiner observă cu îngrijorare modul în care această tehnologie este folosită în mod eronat. „Am evidențiat mereu că potențialul emisiilor negative viitoare nu trebuie să fie o scuză pentru amânarea reducerilor de emisii”, a afirmat austriecul, actual director al Environmental Change Institute din cadrul Universității Oxford, pentru Bloomberg.

Inițial concepută ca o metodă complementară reducerii emisiilor, tehnologia de captare a CO₂ a devenit adesea o justificare pentru evitarea măsurilor dificile, precum renunțarea la combustibili fosili, afirmă specialiștii.

Conform organizației Climate Action Tracker, majoritatea țărilor care și-au stabilit obiective „zero net” se bazează intens pe captarea carbonului pentru a-și atinge țintele. Problema este că această tehnologie se află încă în stadii incipiente și nu dispune de capacitatea necesară pentru a compensa emisiile globale curente.

Riscuri asociate cu jocul cu clima planetei

Conceptul de „overshoot” presupune posibilitatea ca lumea să depășească temporar limitele de temperatură stabilite prin Acordul de la Paris – adică reducerea încălzirii globale la cel mult 1,5°C peste nivelurile din perioada preindustrială – cu promisiunea de a remedia ulterior situația prin captarea carbonului.
Însă această strategie este extrem de riscantă, avertizează specialiștii. O creștere temporară a temperaturii globale poate provoca efecte climatice ireversibile, precum topirea accelerată a ghețarilor, valuri de căldură extreme sau perturbarea curenților oceanici care mențin clima stabile în Europa.

„În fiecare zi riscă să atingem un prag de limită, iar depășirea celui de 1,5°C ne plasează într-o zonă periculoasă, din care trebuie să ieșim cât mai rapid posibil”, afirmă experți în domeniul climatic.

Limitările tehnologiei de captare a carbonului

Captarea dioxidului de carbon nu reprezintă o soluție miraculoasă. Metodele naturale – precum plantarea masivă de copaci sau refacerea zonelor umede – sunt limitate de suprafețele disponibile.
Variantele industriale, care extrag CO₂ direct din aer sau din arderea biocombustibililor, sunt costisitoare, consumă multă energie și nu funcționează la scară globală.

De asemenea, depozitarea carbonului capturat necesită spații subterane sigure, care sunt insuficiente și presupun costuri mari de întreținere. În multe cazuri, energia necesară pentru proces depășește beneficiile obținute.

Tehnologie neperfectă, dar utilă

Captarea dioxidului de carbon reprezintă o metodă valoroasă, însă nu este o soluție miraculoasă așa cum s-a crezut inițial. După două decenii de la lansare, cercetătorii implicați recunosc că rezultatele au fost sub așteptări: „Nu sunt surprins, însă este descurajant și evidențiază dificultățile în combatarea eficientă a unei amenințări care pare abstractă și va afecta în mod special generațiile viitoare”, a declarant Kenneth Möllersten, subliniind că „fără reduceri rapide ale emisiilor, nicio tehnologie nu ne va proteja de efectele schimbărilor climatice”.