La începutul filmării, difuzată de oficialul statului francez, se poate observa compartimentul VIP al trenului cu care Emmanuel Macron s-a deplasat la Kiev, însoțit de premierul britanic Keir Starmer, noul cancelar german Friedrich Merz și premierul polonez Donald Tusk. Macron întreabă dacă trenul ajunge la ora 8:00 în Kiev, respectiv 7:00 în Paris, și apoi le transmite „noapte bună tuturor”.
Președintele francez este apoi surprins spunând că trebuie să asigure omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, de cooperare în cazul unui armistițiu de 30 de zile propus de Statele Unite și Europa. „Dacă armistițiul nu va fi respectat, vor exista sancțiuni. Acesta va fi un bun echilibru”, adaugă Macron.
Macron, Starmer și Merz, în același tren
Filmarea continuă cu imagini care surprind discuțiile dintre Macron, Starmer și Merz, precum și călătoria spre Kiev și momentul sosirii în capitala Ucrainei. Urmează cadre care îl prezintă pe președintele Macron vorbind la telefon, din Kiev, cu omologul său american.
„Bună, Donald! Pot să te sun în două minute cu Zelenski? El a acceptat propunerea ta privind încetarea ostilităților pe o perioadă de 30 de zile. Este pregătit să anunțe acest lucru. (…) Da, revin în două minute cu toți ceilalți”, îi comunică Macron liderului american.
Kremlinul, avertizat cu sancțiuni ample
„Pacea și libertatea Europei se decid aici, la Kiev”, afirmă liderul francez, precizând că liderii europeni prezenți în Ucraina, președintele Zelenski și președintele Trump, „au decis să susțină un armistițiu” necondiționat, începând de luni și pe o perioadă de cel puțin 30 de zile, pentru a permite negocierile de pace.
„În cazul încălcării înceteării focului, vor fi pregătite sancțiuni ample și coordonate între europeni și americani”, a subliniat președintele francez.
Vladimir Putin amână pacea în Ucraina
Între timp, liderul rus Vladimir Putin a sugerat că nu va accepta încetarea focului de luni, 12 mai, și a solicitat inițierea unor discuții ruso-ucrainene începând de joi, 15 mai, la Istanbul.
Donald Trump a îndemnat Ucraina să participe la aceste discuții, chiar dacă Rusia nu încetează focul. „Cel puțin vor putea evalua dacă este posibil un acord și, dacă nu, liderii europeni și Statele Unite vor cunoaște situația și vor putea acționa în consecință”, a explicat liderul republican de la Casa Albă.
Trump îl critică pe Putin pentru lipsa de recunoștință față de ajutorul American
Liderul american l-a criticat pe Putin pentru focalizarea către o paradă, în detrimentul înceteării conflictului din Ucraina, și i-a amintit că Rusia nu ar fi ieșit învingătoare în cel de-al Doilea Război Mondial fără sprijinul Statelor Unite.
Volodimir Zelenski a comunicat că acceptă negocierile directe cu Rusia și că îl va aștepta personal, joi, la Istanbul, pe Vladimir Putin.
