impozitele-pentru-locuinte-vor-majorate-in-functie-de-oras-si-zona,-din-2026.-care-vor-fi-diferentele
0 3 minute 10 luni

Taxa asupra proprietăților imobiliare crește semnificativ, cu până la 70%, începând cu 1 ianuarie 2026, ca măsură inclusă în al doilea pachet de austeritate. Această modificare va afecta aproximativ 10 milioane de proprietari români. De exemplu, o persoană care a plătit 300 de lei anul acesta pentru un apartament cu două camere în Capitală, va plăti 500 de lei în viitor.

În Brașov, creșterea taxei variază între 100 și 300 de lei, în funcție de localizare.

„În cazul unui apartament de două camere din zona A, care costa 290 de lei, o majorare de 70% duce teoretic la 490 de lei. Pentru apartamente cu 3 camere în zona A, unde impozitul era de 390 de lei, creșterea de 70% ar echivala cu aproximativ 670 de lei”, a declarat directorul Direcției Fiscale Brașov, Marian Voinescu.

Contribuabilii sunt nemulțumiți, în special pensionarii:

  • „Sigur că mă afectează. Pensiile sunt modeste, avem o anumită vârstă și ne confruntăm cu cheltuieli pentru medicamente, hrană și întreținere. Plătesc în jur de 600-700 de lei pentru locuință, parcare și mașină, deși soțul meu are un handicap.”, a spus o pensionară.
  • „Am fost mereu de sacrificiu și cred că e prea mult. Plăteam 1200 de lei și, cu o majorare de 70%,…”, a declarat un domn pensionar.
  • „Ar trebui să se gândească și la cei mai vulnerabili, cum ar fi pensionarii. Chiar dacă locuiesc într-o garsonieră și plătesc relativ puțin, o majorare ar fi excesivă.”, a spus o altă pensionară.

Guvernul speră că majorarea taxei imobiliare va asigura primăriilor o sursă suplimentară de venituri, însă, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, în multe cazuri, autoritățile locale evită majorarea acestor taxe, mai ales în localitățile mici.

Drept urmare, primarile exercită presiuni asupra Guvernului, solicitând alocări bugetare suplimentare. Premierul Ilie Bolojan consideră acest model insustenabil.

„Nimeni nu e încântat de creșterea prețurilor, taxelor și impozitelor. Ne dorim ca resursele obținute să rămână la nivel local, pentru că până la urmă acestea provin de la cetățeni.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați, Petrica Pațilea.

Surse politice susțin că Guvernul ar putea amâna implementarea impozitării locuințelor la valoarea de piață, o obligație conform Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), până în 2027. Motivul principal este lipsa unui sistem informatic capabil să determine valoarea de piață a proprietăților din fiecare localitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *