Doi români care au muncit ani de zile în Italia, unde au învățat secretele brânzeturilor și mezelurilor artizanale, s-au întors acasă, sperând să pună în practică aici tot ce au acumulat în străinătate. Pentru soții Lucia și Vasile Berinde, însă, revenirea în comuna Giulești, din Maramureș, nu a corespuns așteptărilor.
Alături de fiul lor, Cristian, au înființat o mică afacere de familie – preparate italiene de renume reinterpretate în stil românesc, cu ingrediente locale și gust autentic.
O mică întreprindere de familie
În curtea gospodăriei din Giulești, familia Berinde produce brânzeturi și mezeluri naturale, maturate lent, prin metode tradiționale.
„Produsele pe care le realizăm aici, metodele de preparare, echipamentele și tehnologia le-am adus din Italia.
Rețetele sunt adaptate specificului local: brânzeturi, carne și produse de vânat. Toate produsele sunt fără conservanți, folosind doar sare și condimente naturale. Carnea provine din zona Maramureșului. Ne străduim ca materia primă să aibă o distanță de maximum 100 de kilometri, explică Vasile Berinde.
Momentan, familia Berinde colaborează cu producători locali, însă are în plan înființarea unei ferme proprii. Din păcate, birocrația le limitează dezvoltarea.
„A fost extrem de dificil. În special, pentru autorizații. Consider că trebuie clar separate activitățile. Una este producția industrială, alta este gestionarea unei mici întreprinderi. În România, normele sunt orientate spre procesarea industrială, fără un sistem simplificat pentru micii producători.
De exemplu, noi procesăm maximum 100 de kilograme pe săptămână, adică un porc. Pentru această activitate, nu este necesară o legislație atât de complicată, pentru că nu funcționăm ca o industrie. Cu toate acestea, trebuie respectate regulile de igienă, menționează Vasile Berinde.
Produsele sunt realizate manual și necesită condiții speciale de păstrare –„Nu pot fi depozitate în mod haotic în supermarketuri. Trebuie agățate, pentru ca aerul să circule în jurul lor. Trebuie păstrate la anumite distanțe, umiditate și ventilație. Termenul de valabilitate este de 30 de zile”.
„Suntem prea mici, nu ne bagă în seamă”
Deși există inițiative locale pentru susținerea micilor producători, sprijinul autorităților lipsește.
„Nu avem nicio șansă să exercităm presiune asupra autorităților. Suntem prea puțini și nu ne acordă atenție. Suntem într-o asociație cu aproximativ 25-30 de membri, care ne întâlnim la evenimente cum ar fi Roade de Oraș, însă nu putem influența prea mult deciziile”, afirmă Vasile.
Datorită sezonului, cu un vârf de vânzări în perioada rece, când consumul de carne de porc crește, mezelurile sunt comercializate mai ales online și local.
„Pentru distribuție mai largă, am avea nevoie de mijloace de transport frigorificate. Am încercat programul Start Up Nation, dar legislația s-a schimbat, solicitând minimum 4 angajați. Am investit în această afacere de 20 de ani și am cheltuit aproximativ 120.000 de euro, începând cu 50.000”, povestește Vasile Berinde.
El menționează, de asemenea, dificultățile în certificarea oficială a produselor naturale: „Am încercat să certificăm un produs montan, iar o condiție era justificarea hrănirii animalului. În Maramureș, terenul agricol este limitat, nu avem porumb local și trebuie să-l importăm. Nu se poate atesta un produs dacă nu poți urmări traseul acestuia. Există proceduri complexe care ne-au dezamăgit și am ajuns să renunțăm”.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Reacția Romina Ferrari despre taxele impuse de guvernul Bolojan: „Taxa pe lux nu este specifică României. Italia și Franța au dreptul să aplice astfel de taxe”
O femeie de serviciu româncă, condamnată definitiv în Italia, a fost acuzată că a menținut timp de opt ani o pensionară italiană în România și i-a sustras fonduri din conturi.
