Un grup infracțional specializat în furtul de porumbei de valoare, originar din județul Mehedinți, este suspectat că a încercat să se folosească de columbofilii români. Autoritățile române, ajutate de cele belgiene, au recuperat 69 de exemplare extrem de valoroase.
Începutul lunii aprilie a adus o alertă din partea autorităților belgiene pentru omologii români, prin intermediul reprezentantului diplomatic. Informațiile sugerau implicarea unei rețele locale, specializată în furtul de porumbei de concurs și reproducere.
Anchetele belgiene au relevat cel puțin 12 astfel de furturi în perioada decembrie 2024 – ianuarie 2025, cu pagube estimate la peste 2,2 milioane de euro într-un singur caz, celelalte fiind încă evaluate.
Înainte de a solicita ajutorul românilor, anchetatorii belgieni au identificat un vehicul suspect, un Peugeot înmatriculat în Bulgaria, folosit în comiterea infracțiunilor.
Aceeași mașină a fost implicată și în alte furturi similare. Deși numerele de înmatriculare au fost schimbate, vehicolul a fost urmărit și oprit pe 5 decembrie 2024, în Belgia, cu doi cetățeni români la bord.
O altă oprire a mașinii a avut loc pe 26 februarie 2025, în Belgia, cu alți doi cetățeni români la volan. Identitatea grupului a putut fi astfel stabilită, fiind considerați vinovați de mai multe furturi de porumbei de valoare.
Poliția recuperează 69 de porumbei valoroși
Surse judiciare au dezvăluit că infracționarii pătrundeau noaptea în crescătoriile de porumbei, transportând apoi păsările cu vehiculul identificat. Percheziția locuinței unui suspect a dus la descoperirea a 96 de porumbei, printre care și 10 foarte valoroși. Aceștia au fost recuperați și întorși proprietarilor, dar unii porumbei, cu valori estimate peste 2,2 milioane de euro, sunt deocamdată dispăruți.
În urma cooperării internaționale, polițiștii români au reușit să recupereze 69 de exemplare. Acestea au fost descoperite în patru cuști la o adresă din județul Mehedinți.
La adresa respectivă au fost găsite și provizii speciale pentru porumbei, fabricate în Belgia. Porumbeii au fost predați omologilor belgieni.
Valoarea porumbeilor furate scade
Un cunoscut crescător de porumbei de competiție a declarat că, după furt, păsările își pierd din valoare. Infracționarii caută indivizi cu resurse financiare importante, pe care să-i inducă în eroare pentru a vinde păsările furate.
