fostul-iubit-al-madalinei-ghenea,-pus-intr-o-situatia-stanjenitoare.-ce-i-au-zis-doua-tinere-lui-grigor-dimitrov-despre-maria-sharapova
0 3 minute 1 an

Tenisistul bulgar Grigor Dimitrov (33 de ani, clasat pe locul 15 ATP) a fost implicat într-un moment jenant la turneul ATP Masters 1000 de la Miami Open.

Fostul partener al Mădălinei Ghenea a fost întrebat, într-un interviu, despre partenera ideală din circuit cu care și-ar dori să se căsătorească, având în vedere relația anterioară cu Maria Sharapova (2012-2015).

Relația dintre Mădălina Ghenea și Grigor Dimitrov a durat șapte luni și s-a încheiat brusc în octombrie 2023.

Grigor Dimitrov despre Maria Sharapova: „Este fosta mea parteneră”

În cadrul unui interviu acordat la turneul de la Miami Open, fostul semifinalist la Wimbledon, Grigor Dimitrov, a fost întrebat cu ce jucătoare din circuit și-ar dori să se căsătorească.

„Să mă căsătoresc? Mă puneți într-o situație delicată”, a răspuns Dimitrov, incercând să evite o dezbatere. Însă, fetele care îi luau interviu i-au pus întrebări insistente, iar Dimitrov a menționat că nu este pregătit pentru căsătorie.

„Cu cine credeți că trebuia să ieșim la cină?”, a contraîntrebat Dimitrov.

„Jucătoarea mea preferată este Sharapova”, a răspuns una dintre cele care l-au intervievat.

„Este fosta mea parteneră”, a fost răspunsul direct al tenismenului bulgar.

„De fapt? Îmi pare rău că am adus vorba despre asta”, a spus fata.

Dimitrov a răspuns cu umor: „E totul în regulă. Avem o relație excelentă.”

În finalul interviului, Dimitrov a mai spus că o posibilă întâlnire cu Maria Sharapova ar fi fost „o alegere excelentă”.

Grigor Dimitrov și Maria Sharapova s-au despărțit în iulie 2015. Ulterior, tenismenul a avut o relație cu Nicole Scherzinger, solistă a formației Pussycat Dolls, relație care s-a încheiat în 2019.

Maria Sharapova, retrasă din circuit în 2020, după Australian Open, s-a căsătorit cu afaceristul britanic Alexander Gilkes și au un băiețel care va împlini 3 ani în iulie 2025.

Djokovic, în cursă pentru al 100-lea titlu de carieră

Novak Djokovic s-a calificat în finala de la Miami Open, după victoria împotriva lui Grigor Dimitrov cu scorul de 6-2, 6-3, și își urmărește al 100-lea titlu de carieră.

Finala turneului ATP 1000 de la Miami Open va avea loc duminică seară.

  • Fostul lider mondial, cu 24 de titluri de Grand Slam și medalie olimpică, va juca pentru a opta oară cu trofeul de la Miami în joc. A câștigat șase titluri la acest turneu, la egalitate cu Roger Federer și Andre Agassi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *