După o victorie spectaculoasă, obținută în ultimul moment, cu scorul de 3-2, la București, FCSB își păstrează joi, 14 august, șansa de calificare în faza următoare a UEFA Europa League. Confruntarea decisivă va avea loc la Priștina, pe stadionul „Fadil Vokrri”, începând cu ora 21:00.
În cazul calificării, echipa „roș-albaștrii” va întâlni în faza play-off Aberdeen (Scoția).
Schimbări importante în primul „11”
După înfrângerea neașteptată cu Unirea Slobozia (0-1) în campionat, formația antrenată de Elias Charalambous se deplasează în Kosovo cu moral scăzut, dar cu un țel clar: să treacă în faza următoare a competiției.
În primul 11 vor fi câteva modificări esențiale față de partida precedentă, conform surselor apropiate de club. Astfel, se reîntorc Ștefan Târnovanu și Siyabonga Ngezana, absenți în tur din cauza sancțiunilor. Există și posibilitatea ca Darius Olaru și Risto Radunovic, ambii cu probleme medicale, să fie recuperați până la ora meciului.
Iată un posibil 11 al campioanei României: Târnovanu – Crețu, Ngezana, M. Popescu, Radunovic – Șut, Chiricheș – Miculescu, Olaru, Cisotti – Bîrligea.
Din acest lot, doar Valentin Crețu, Siyabonga Ngezana și Adrian Șut au fost titulari în ultima etapă de campionat, la partida cu Unirea Slobozia.
Cine va arbitra în Kosovo
UEFA a desemnat arbitrii pentru meciul de joi. La centru va fi Giorgh Kruashvili (39 de ani), din Georgia, iar asistenții săi vor fi compatrioții săi Levan Varamishvili și Zaza Pipia. Al patrulea oficial este tot un gruzin, Giorgi Avazashvili.
La sistemul VAR, arbitrul principal video va fi belgianul Bram van Driessche, iar asistentul său va fi Bakur Ninua (Georgia).
FCSB a fost eliminată din Liga Campionilor în turul doi preliminar, fiind învinsă de KF Shkendija (Macedonia de Nord) în ambele confruntări, scor 1-0 și 2-1.
La rândul său, FC Drita a fost eliminată din competiție de FC Copenhaga, cu scorul de 0-2 și 0-1.
