„FoodService & Hospitality Expo”, unul dintre cele mai relevante evenimente din sectorul ospitalității și comerțului alimentar, din Europa de Sud-Est, s-a încheiat cu rezultate remarcabile. Au fost prezenți 450 de expozanți într-un spațiu de 33.000 de metri pătrați, iar organizatorii din București urmăresc pentru 2026 extinderea la o suprafață de 40.000 de metri pătrați. Silvia Ion, coordonatoarea expoziției, a detaliat, într-un interviu, cât de semnificativ este acest eveniment pentru antreprenorii care investesc în domeniul ospitalității, precum și pentru actorii majori de pe piața HoReCa și Food Retail.
„FoodService & Hospitality Expo se află la a cincea ediție. Două ediții au avut loc înainte de pandemie, iar de atunci am reluat această serie de evenimente. An de an, am înregistrat creșteri semnificative, uneori dublând spațiul expozițional, numărul de expozanți și numărul de vizitatori. Ediția actuală a atras un număr mai mare de participanți comparativ cu anul precedent, iar suprafața expoziției a crescut cu 30%”, a afirmat Silvia Ion pentru publicație.
Organizatorul expoziției a evidențiat importanța evenimentului pentru cei implicați în domeniul ospitalității și în retail-ul alimentar.
„Dacă activezi în sectorul ospitalității, dacă deții un hotel, un restaurant sau o cafenea, aici găsești toate soluțiile necesare pentru afacerea ta. Indiferent de nevoile tale, fie că sunt legate de food, băuturi, IT sau mobilier, le poți găsi aici. Toți furnizorii relevanți sunt prezenți, oferindu-ți posibilitatea de a stabili parteneriate și de a dezvolta afacerea.”
Reprezentanții marilor retaileri din domeniu aparținând ospitalității, precum Selgros și Metro, precum și producători de bere, Coca-Cola, patiserie, brutărie, și distribuitori importanți, sunt prezenți cu standuri impresionante și o gamă diversificată de produse. Macromex, de exemplu, expune peste 3.000 de articole, demonstrând o varietate foarte mare de oferte,” explică Silvia Ion.
„În 2024, pentru acest târg, am dublat cifra de afaceri comparativ cu 2023”
Coordonatoarea „FoodService & Hospitality Expo” detaliază evoluția acestui sector în ultimii ani.
„Pentru această expoziție, am înregistrat o dublare a cifrei de afaceri în 2024 față de 2023. Deși nu am încheiat încă anul, estimăm o creștere de aproximativ 40%, peste 2 milioane de euro. Capacitatea actuală de 33.000 metri pătrați nu ne mai satisface, astfel că anul viitor intenționăm să extindem la 40.000 metri pătrați”, afirmă Silvia Ion. Aceasta adaugă faptul că industria ospitalității și-a revenit după criza pandemică.
„Ultimul an a fost foarte prosper, însă actualul aduce numeroase provocări, precum creșterea TVA-ului și a taxelor, care afectează în special restaurantele, reducând rata de profitabilitate”, mai precizează Silvia Ion.
De asemenea, reprezentanții companiei Macromex au subliniat importanța expoziției pentru dezvoltarea companiilor din sectorul alimentar și ospitalității.
„Este o oportunitate ideală pentru prezentarea soluțiilor către clienți”
„Suntem prezenți în fiecare an, iar acest eveniment reprezintă o oportunitate pentru a expune toate produsele și soluțiile pentru clienți. Felicit echipa Horeca și Hospitality pentru organizare, nivelul fiind excepțional, și ne străduim să menținem standardele înalte de fiecare dată. Este momentul perfect să demonstrăm expertiza noastră în toate categoriile, implementând soluții complete pentru meniurile și serviciile oferite clienților noștri”, a declarat Liviu Trașcă, reprezentant Macromex.
La această ediție, au fost prezenți și producători internaționali.
„Am țintit clienți strategici din alte țări, fiind prezenți pavilioane naționale susținute de state precum Italia, Spania, Moldova și Ungaria, care au avut o participare excepțională. Fiecare țară a adus între 5 și 15 companii producătoare dornice să acceseze piața din România. În plus, am avut și clienți independenți din alte regiuni, iar o surpriză plăcută a fost reprezentată de un producător din Taiwan, lider mondial în producția de bublle tea, interesat de intrarea pe piața românească. Pentru ediția următoare, intenționăm să atragem delegații din 10 țări și să ridicăm nivelul expoziției la standarde europene”, afirmă Odai Shhab, co-organizator al expoziției.
Start-up-urile au nevoie de astfel de evenimente
„Reprezint compania Omnia Gusti, distribuitor național de condimente pentru industria foodservice, cu o gamă de 4.000 de produse. Acest eveniment este esențial pentru piața HoReCa din România, în special pentru noi, fiind o firmă tânără, înființată de 7 ani, și dorim să creștem vizibilitatea brandului nostru. Este crucial ca partenerii să înțeleagă ce facem și calitatea serviciilor noastre”, afirmă Marian Anghel, director general Omnia Gusti.
Între 8 și 10 noiembrie 2025, Bucureștiul devine centrul ospitalității și retailului alimentar din Europa de Sud-Est, fiind gazda evenimentului „FoodService & Hospitality Expo” la Laminor Hall.
FoodService & Hospitality Expo reprezintă cel mai extins eveniment dedicat industriei HoReCa din România, oferind o gamă largă de soluții pentru dezvoltarea eficientă și profitabilă a afacerilor din sector. Ediția din 2025 se anunță deosebit de importantă pentru profesioniștii din ospitalitate, contribuind semnificativ la evoluția industriei în regiune.
