Chiar dacă ne confruntăm cu o criză economică acută, depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 3,6% în decembrie 2025 față de luna noiembrie, ajungând la 266,626 miliarde lei, și de 5,7% (-3,6% în termeni reali) comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor Băncii Naționale a României (BNR).
La sfârșitul lunii decembrie 2025, masa monetară în sens extins a înregistrat un sold de 795,408 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 3,5% (3,3% în termeni reali) față de luna noiembrie 2025, iar față de decembrie 2024, majorarea a fost de 7,2% (-2,2% în termeni reali).
Soldul creditelor acordate de instituțiile financiare a ajuns la 447,337 miliarde lei
Soldul creditului neguvernamental furnizat de instituțiile de credit a crescut în decembrie 2025 cu 0,1% față de noiembrie 2025 (-0,1% în termeni reali), atingând nivelul de 447,337 miliarde lei. Creditul în lei, cu o pondere de 68,2% în totalul creditului neguvernamental, s-a diminuat cu 0,6%. În același timp, creditul în valută exprimat în lei, reprezentând 31,8% din total, a crescut cu 1,6% (1,5% în cazul exprimării în euro).
Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2024, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 6,2% (-3,2% în termeni reali), fiind influențat de majorarea cu 3,5% a componentei în lei (-5,7% în termeni reali) și cu 12,7% a segmentului în valută exprimată în lei (9,9% în cazul exprimării în euro).
Soldul creditelor guvernamentale acordate de instituțiile financiare a crescut în decembrie 2025 cu 6% față de noiembrie 2025, atingând 279,903 miliarde lei. Față de decembrie 2024, aceasta reprezintă o majorare de 11,9% (2% în termeni reali).
Depozitele în lei ale populației au crescut cu 3,6% comparativ cu luna anterioară
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în decembrie 2025 cu 4,1% față de luna precedentă, atingând 676,028 miliarde lei. Față de aceeași perioadă a anului anterior, s-au majorat cu 6,9% (-2,6% în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenților, reprezentând 68,6% din totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 5% față de noiembrie 2025, ajungând la 463,794 miliarde lei. În comparație cu decembrie 2024, acestea au înregistrat o creștere de 4,5% (-4,8% în termeni reali).
Depozitele în lei ale gospodăriilor populației au înregistrat o creștere de 3,6% față de luna anterioară, ajungând la 266,626 miliarde lei și cu 5,7% (-3,6% în termeni reali) față de aceeași perioadă a anului precedent.
Depozitele în lei ale altor sectoare, precum societăți nefinanciare și instituții financiare nemonetare, s-au majorat cu 6,9% (până la 197,168 miliarde lei) față de luna anterioară, iar comparativ cu decembrie 2024, au crescut cu 2,9% (-6,2% în termeni reali).
De asemenea, depozitele în valuta au crescut până la 144,242 miliarde lei
Depozitele în valută ale rezidenților, exprimate în lei, reprezentând 31,4% din volumul total al depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 2,4% față de noiembrie 2025, în sold de 212,234 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 2,2%, însumând 41,626 miliarde euro). Comparativ cu decembrie 2024, indicatorul exprimat în lei a crescut cu 12,5% (9,8% în cazul indicatorului în euro).
Depozitele în valută ale gospodăriilor populației, exprimate în lei, au crescut cu 2,4% față de noiembrie 2025, ajungând la 144,242 miliarde lei (exprimate în euro, s-au majorat cu 2,2%, totalizând 28,291 miliarde euro). În comparație cu decembrie 2024, această creștere exprimată în lei a fost de 12,9% (10,1% în euro).
Depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au crescut cu 2,4% față de noiembrie 2025, ajungând la 67,991 miliarde lei (exprimate în euro, s-au majorat cu 2,3%, totalizând 13,335 miliarde euro). Comparativ cu decembrie 2024, indicatorul exprimat în lei s-a majorat cu 11,8% (9% în euro).
