Un nou conflict tensionează coaliția guvernamentală. De data aceasta, dezacordurile sunt generate de discuția despre evoluția salariului minim pe economie. PSD solicită majorarea salariului minim, în timp ce PNL, USR și UDMR opun rezistență acestei măsuri. În plus, liderii sindicali doresc creșterea salariului minim la 4.500 de lei, în timp ce patronatele susțin menținerea acestuia la 4.050 de lei.
Echipa guvernamentală analizează mai multe scenarii pentru ajustarea salariului minim. Sursele Gândul indică cel puțin trei variante propuse:
- 47% din salariul mediu brut (4.314 lei);
- 50% din salariul mediu brut (4.590 lei);
- 52% din salariul mediu brut (4.773 lei);
Sorin Grindeanu (al doilea din stânga) reacționează în timpul declarațiilor susținute de liderii coaliției la finalizarea semnării acordului politic între PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților privind un nou guvern și un nou program guvernamental, la Palatul Parlamentului, luni, 23 iunie 2025, la București. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
România a implementat în legislație, în luna februarie a acestui an, directiva europeană despre salariile minime adecvate. Conform acesteia, salariul minim trebuie să atingă 50% din salariul mediu brut și să asigure un trai decent angajatului.
Din estimările Gândul, orice majorare de 100 de lei a salariului minim generează un venit suplimentar de 42 de lei în bugetul statului din impozitele și taxele asociate (CAS, CASS și impozit pe venit).
Reprezentanți ai sindicatelor și ai patronatelor au fost convocați luni la Ministerul Muncii, de la ora 13:00, pentru discuții privind creșterea salariului minim pe economie.
Sindicatele solicită, patronatele se opun
Sindicatul Național Forța Legii anunță participarea la întâlnirile de luni de la Ministerul Muncii, sprijinind stabilirea salariului minim pentru anul 2026 la cel puțin 4.500 de lei.
„Organizația noastră subliniază că salariul minim reprezintă nu doar un indicator economic, ci și un instrument social pentru protejarea muncii decente, un factor de coeziune și un barometru al respectului față de angajați. Prin urmare, nivelul pentru 2026 trebuie să reflecte nu doar date macroeconomice, ci și realitatea cotidiană, marcată de inflație, creșterea prețurilor la alimente și utilități precum și diminuarea puterii de cumpărare”, transmit reprezentanții sindicali, conform Agerpres.
Reprezentanții patronatelor consideră, în schimb, că majorarea nu este justificată, solicitând păstrarea salariului minim la valoarea actuală – 4.050 de lei brut.
„O creștere de 8–10% a costurilor cu salariile înseamnă aproximativ 39 de lei lunar pentru fiecare angajat, în comparație cu aproape 300 de lei în plus suportați de firmă pentru fiecare salariat. Statul devine câștigătorul principal, în timp ce IMM-urile rămân în dezavantaj. În acest an, s-ar putea suspenda creșterea salariului minim pentru un an, deoarece am observat doar creșteri de taxe suportate de mediul de afaceri, fără reduceri în sectorul bugetar”, a spus Sterică Fudulea, prim-vicepreședinte IMM, într-o intervenție la Digi24.
Sterică Fudulea, secretar general al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), susține o conferință de presă la sediul partidului din București, miercuri, 22 septembrie 2021. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Declarațiile liderilor politici
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a menționat că premierul Ilie Bolojan ia în considerare, în mod general, posibilitatea de a nu majora salariile în anul 2026.
„Subiectul este în analiză la nivelul premierului. Când am întrebat, mi-a răspuns: ‘În principiu — subliniez, în principiu — salariul minim nu va crește’. Totuși, decizia finală încă se află în proces de verificare”, a precizat Ioana Dogioiu pe 16 octombrie.
Ioana Dogioiu, purtător de cuvânt al Guvernului, susține o declarație de presă la Palatul Victoria despre reducerea cheltuielilor lunare pentru parcul auto al instituției, vineri, 3 octombrie 2025. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
De aceeași opinie este și liderul UDMR: „Am convenit că nu va fi majorare salarială începând de anul viitor. Asta a fost decizia săptămânii trecute”, a afirmat Kelemen Hunor, la Antena 3 CNN.
Kelemen Hunor, lider UDMR, urmărește discursul candidatului Alianței electorale „România Înainte”, Crin Antonescu, după aflarea exit-pollurilor, în București, duminică, 4 mai 2025. MIHAI POP / GMN / MEDIAFAX FOTO
USR nu susține majorarea salariului minim. „Este bine să păstrăm salariul minim la același nivel. Înghețarea este o măsură adecvată în această perioadă. Pentru a sprijini cu adevărat populația, ar trebui redusă taxarea salariului minim”, a declarat Claudiu Năsui.
Claudiu Năsui la depunerea dosarelor candidaților USR București pentru alegerile parlamentare, la Biroul Electoral al Municipiului București, vineri, 11 octombrie 2024. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO
Pe de altă parte, PSD militează pentru creșterea salariului minim: „Decizia în partid era de a susține majorarea salariului minim. Credem că trebuie să respectăm directiva Uniunii Europene. În mod economic, politic și social, menținerea salariului minim la valoarea actuală este o greșeală majoră”, a afirmat Marius Budai, fost ministru al Muncii.
Deputatul PSD, Marius Budai, participă la ședința plenului Camerei Deputaților, în sesiune extraordinară, convocată de premierul Marcel Ciolacu, pentru modificarea legislației privind vânătoarea de ursi, la Palatul Parlamentului, în București, luni, 15 iulie 2024. ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO.
