Un nou caz de abuz în azile, după incidentul din județul Ilfov din 2023, a fost identificat în județul Timiș. Căminul „Casa Ana” din localitatea Lenauheim a fost privat de autorizație. Zeci de vârstnici au fost mutați de urgență în alte centre.
90 de bătrâni au fost evacuzați de urgență în județul Timiș după descoperirea de nereguli grave la căminul „Casa Ana” din Lenauheim și într-un centru clandestin din Cenad, informează presa locală. Se pare că locația aparține directoarei de la unitatea închisă.
Control AJPIS: Doar 14 din cei 56 de vârstnici înregistrați oficial erau cazați la Lenauhem
Intervenția a intervenit după un control al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) din 8 decembrie, care a dus la retragerea imediată a autorizației căminului administrat de S.C. SCHWABENHAUSE DIANA SRL.
Deși operatorul era obligat să asigure siguranța beneficiarilor și să raporteze zilnic măsurile întreprinse, în urma verificărilor din 10 decembrie, inspectorii au constatat că doar 14 din cei 56 de vârstnici înregistrați oficial erau cazati acolo. Restul au dispărut fără notificare oficială. În urma unor sesizări, echipele AJPIS, în colaborare cu poliția, au descoperit un imobil fără autorizație în Cenad, unde erau cazate 76 de persoane, multe provenind de la „Casa Ana”. Toți erau cazați ilegal.
Prefectul județului Timiș a convocat de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a dispus măsuri imediate pentru protejarea persoanelor afectate.
81 de vârstnici au fost relocați în centre autorizate, 9 persoane internate în spitale
Conform deciziei CJSU Timiș, 81 de seniori au fost transferați în centre licențiate, după cum urmează: 40 la Art Senior Timișoara, 25 la Graceful Living Foeni, 6 la Casa Adam Müller Gutenbrunn Timișoara, 5 la Casa Adam Müller Gutenbrunn Bacova și 5 la Căminul pentru persoane vârstnice din Comloșu Mare.
De asemenea, 9 dintre acești bătrâni, evaluați de medici la fața locului, au fost internați în unități spitalicești. După externare, aceștia vor fi preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș. Financiar, relocarea este susținută de Consiliul Județean Timiș, conform legislației pentru situații de urgență. Familia celor mutați poate solicita informații la numărul de telefon 0800-420-411.
Modul de promovare pe Facebook a poveștii azilului de groază din Timiș
- „De 11 ani, avem grijă de seniori cu suflet, respect și căldură. Pentru noi, bătrânețea nu înseamnă sfârșit, ci o continuare frumoasă a vieții”. Așa se prezintă povestea frumos redactată și promovată de „Casa Ana”. Realitatea descoperită de autorități este însă una de coșmar.
Pe rețelele sociale, mesajele sunt menținute emoționale, menționează tion.ro. Sunt folosite clipuri și imagini generate cu inteligență artificială pentru a crea iluzia unei comunități de vârstnici îngrijiți exemplar. În realitate, zeci de bătrâni au fost mutați într-un imobil din Cenad, fără autorizație și în condiții precare. Poliția și serviciile sociale au descoperit acolo un centru improvizat, în condiții ilegale, cu oameni cazați în spații neconforme.
La data de 10 decembrie, polițiștii Serviciului de Ordine Publică Timiș, în colaborare cu echipe din Sânnicolau Mare și reprezentanții AJPIS Timiș, au verificat un centru de bătrâni din Cenad, unde au descoperit persoane înregistrate la „Casa Ana” din Lenauheim.
Control inițial din 8 decembrie cu avertisment; Încercare de mușamalizare a incidentului de către azil
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale. După un control inițial în 8 decembrie, căminul și-a pierdut autorizația ca urmare a neconformităților identificate. În loc să remedieze problemele, reprezentanții au încercat să ascundă neregulile. În urma verificărilor suplimentare de către AJPIS Timiș, s-au găsit doar 14 beneficiari din cei 56 actuali.
Ulterior, pe baza unor informații, autoritățile AJPIS au efectuat o vizită la Cenad, unde au evaluat 90 de vârstnici, majoritatea provenind de la „Casa Ana” din Lenauheim, cazați într-o locație fără dotările necesare pentru un azil.
Deschiderea unui dosar penal pentru multiple infracțiuni
Prefectul a convocat de urgență Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, care a decis relocarea persoanelor și monitorizarea situației de urgență.
„În urma verificărilor din data de 10 decembrie 2025, la Căminul pentru persoane vârstnice «Casa Ana» din Lenauheim și ulterior în altă locație din Cenad, au fost identificate ilegal 90 de persoane vârznice cazate. Familiile pot solicita informații despre locul unde au fost mutați acești bătrâni la numărul de telefon 0800-420-411, linie dedicată sprijinului pentru vârstnici”, transmit autoritățile din DGASPC Timiș.
Cazul a fost preluat de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale IPJ Timiș, care au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de exercitare ilegală a profesiei sau activității și efectuează cercetări sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI
Modificările legislative pot duce la închiderea centrelor de îngrijire pentru vârstnici: „Se prevede un colaps social. Peste 40.000 de persoane vulnerabile vor rămâne fără adăposturi”
Angajate ale unui centru de bătrâni din București, acuzate de furt de la beneficiari. Azilul, supus controalelor, implicare în activități ilegale / „Facem față cu greu situației”
