Un dintre secretele victoriilor rapide ale Germaniei naziste, conduse de Adolf Hitler, în primii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit. Este vorba despre un stimulant puternic, administrat în cantități mari militarilor, care le permitea să lupte și să mărșăluiască nonstop.
Metamfetamina, datorită căreia soldații germani puteau lupta și avansa pe front zile întregi fără odihnă, le oferea posibilitatea să cucerească teritorii cu o viteză remarcabilă. Astfel, invazia Poloniei și campaniile ulterioare au șocat întreaga Europă, iar Blitzkrieg-ul, sau „Războiul Fulger”, a îmbinat tehnologia militară, disciplina și viteza, copleșind reacțiile marilor puteri ale vremii.
Între septembrie 1939 și aprilie 1941, Germania a ocupat Polonia, Danemarca, Norvegia, Belgia, Olanda, Franța, Iugoslavia, Grecia și Austria, a distrus părți din Africa de Nord și a inițiat Operațiunea Barbarossa împotriva Uniunii Sovietice.
Astfel, tancurile germane au parcurs 385 km în teren dificil, inclusiv Pădurea Ardenilor, în doar 11 zile, ocolind forțele britanice și franceze, considerate imposibil de traversat din cauza Munților Ardeni și a Liniei Maginot. Parașutiștii aterizau în avans față de forțe, provocând haos în spatele liniilor inamice.
Cum alimenta metamfetamina blitzkrieg-ul și curajul exagerat al soldaților
Nimeni nu putea ține pasul cu viteza și agresivitatea atacurilor germane, deoarece unitățile păreau neînfricate și aproape imposibil de opri. În acea perioadă, jurnaliști britanici afirmau că soldații germani „păreau drogați, neînfricați și iresponsabili”.
Chiar și Winston Churchill, premierul Marii Britanii, a recunoscut șocul și uimirea provocate de incursiunile nemților.
„Am fost uluit. Nu mă așteptam niciodată să confrunt o invazie rapidă a întregii rețele de comunicații și a zonelor rurale, cu o ofensivă imbatabilă de vehicule blindate. A fost una dintre cele mai mari surprize din viața mea”, a scris el în jurnalul său.
Winston Churchill (c)
Studiile istorice indică faptul că secretul vitezei incredibile și al curajului aparent irațional al soldaților germani consta în consumul de droguri.
Militarii primreau amfetamină sub formă de tablete, furnizată chiar de regimului nazist, pentru a reduce oboseala, foametea și teama. Din această cauză, mulți dintre ei puteau mărșăli continuu peste 48 de ore, devenind adevărați „super-kriegers” ai Führer-ului, conform Adevărul.
Alte informații relevante:
Adolf Hitler câștigă alegeri pentru a cincea oară în Namibia
Civilizația marchează 80 de ani de la finalizarea celui de-Al Doilea Război Mondial, într-un climat tensionat global
A decedat Eva Schloss, sora vitregă a Annei Frank. Supraviețuitoarea Holocaustului avea 96 de ani
