Federația Română de Volei se află în centrul unui conflict grav, după ce a atribuit organizarea Cupei României la feminin orașului Blaj.
Clubul CSO Voluntari acuză federația că a atribuit organizarea unui club ce nu a participat la licitație.
Volei Alba Blaj – CSO Voluntari: Un meci contestat de echipa din Ilfov
Cele două formații, considerate printre cele mai puternice din România, se vor confrunta pentru trofeu pe 29 martie, în arena din Blaj.
„CSO Voluntari își exprimă indignarea și surprinderea față de decizia atribuirii finalei Cupei României la Blaj, o decizie care ridică serioase semne de întrebare cu privire la corectitudinea și transparența procesului decizional al Federației Române de Volei.
Conform specificațiilor stabilite de Federație pentru organizarea finalei, atribuirea acestui drept urma să se realizeze printr-o licitație publică, la care să participe toate cluburile calificate.
Atât CSO Voluntari, cât și CSM Volei Alba Blaj și-au manifestat intenția de a participa la procedura de atribuire, însă CSO Voluntari a fost singurul club prezent la ședința din data de 13 martie 2025, respectând toate regulile și condițiile stabilite.
În mod inexplicabil și fără o justificare clară, solicitarea noastră a fost respinsă, iar organizarea finalei a fost atribuită unui club care nu a participat la licitație.
Potrivit documentului de procedură, prezența unui reprezentant desemnat era obligatorie pentru participare, lipsa acestuia trebuind să conducă la excluderea ofertelor respective.
„Federația ignoră propriile regulamente”
Pe lângă neregulile procedurale, este esențial să subliniem aspectul etic al acestei decizii. Federația a introdus în acest an un nou sistem competițional bazat pe neutralitatea terenului pentru a asigura echitate între echipe. S-a decis ca atât turneul masculin, cât și cel feminin, să se desfășoare la Piatra Neamț, o alegere care a garantat condiții egale pentru toți participanții.
Acum, însă, acest principiu este ignorat, iar finala este atribuită unei echipe care are avantaj local. Anterior, finalele Cupei României au avut loc pe teren neutru, stabilind un precedent clar pentru echitate.
Prin această decizie, Federația ignoră nu doar propriile regulamente, ci și angajamentul față de sistemul corect, subminând încrederea în structurile care ar asigura imparțialitatea competiției.
CSO Voluntari a solicitat Federației Române de Volei publicarea motivelor respingerii solicitării și a acordării dreptului de organizare clubului absent din licitație.
„O finală ar trebui să fie despre performanțe sportive, nu despre decizii nejustificate”
Dacă transparența și corectitudinea sunt valori importante pentru Federație, le solicităm să publice aceste informații și clarificări, în semn de respect atât pentru cluburile investitoare în dezvoltarea acestui sport în România, cât și pentru sportivi și suporteri, care merită respect.
CSO Voluntari își menține poziția fermă și consideră că această decizie trebuie revizuită pentru a asigura organizarea cu seriozitatea pe care o merită o competiție de această anvergură. O finală trebuie să fie despre excelență sportivă, nu despre decizii luate fără justificare și nerespectarea regulilor.
Ne reafirmăm angajamentul pentru un sport în care transparența, echitatea și respectul competiției sunt principii fundamentale și nu depind de conjunctură. Vom continua să susținem un sistem corect, în care meritul sportiv să fie singurul criteriu relevant.
