Peștele este o sursă importantă de nutrienți, conținând acizi grași omega-3 și proteine. Poate fi preparat în diverse moduri, inclusiv la cuptor, la grătar sau prăjit. Există și variante precum peștele marinat, afumat sau în conserve, care pot fi o alternativă mai accesibilă și chiar mai gustoasă.
Una dintre cele mai bune și sănătoase opțiuni de pește conservat sunt sardinele. Studiile arată că acestea sunt bogate în calciu, acizi grași omega-3 și vitamina D. Avantajul lor este și dimensiunea mică, care reduce conținutul de mercur.
Sardinele pot fi consumate direct din conservă, adăugate în salate sau pe pâine prăjită. Sunt foarte accesibile din punct de vedere financiar, găsindu-se în majoritatea magazinelor la un preț sub 10 lei, în general.
Heringul este o altă alternativă valoroasă. Conservele de hering conțin grăsimi sănătoase și sunt delicioase.
În categoria peștilor conservați se regăsește și tonul roșu. Specialiștii recomandă tonul conservat în suc propriu, un aliment sărac în grăsimi, dar bogat în proteine. Totuși, consumul trebuie realizat cu moderatie, întrucât tonul, fiind un pește mai mare, poate conține cantități semnificative de mercur.
Și anșoa, deși este sarată, poate fi o alegere sănătoasă, fiind sursă de calciu și proteine şi putînd fi inclusă în salate sau preparate cu paste.
Marian Tănase deţine o vastă experienţă în presa online, având o carieră de peste 20 de ani. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii Hyperion în 2001 şi s-a alăturat portalului Apropo.ro în 2002. …
Citește toate articolele
