Nutriționistul Mihaela Bilic a explicat, într-o postare pe Facebook, ce reprezintă pentru ea „gustarea ideală” de sărbători.
„Există un preparat din meniul festiv care se potrivește oricărui gust și fiecărei siluete: friptura! Preparată la cuptor sau pe grătar, din carne de porc sau de curcan, consumată caldă sau rece, simplă sau însoțită de garnitură, cu salată sau murături, friptura vă scoate din impas”, a menționat renumitul specialist în nutriție, oferind și câteva recomandări în acest sens:
- Carnea friptă satisface foamea, are efect antianemic și sprijină procesul de slăbire. Frăgezimea și aromele fripturii depind de modul de preparare, precum și de gradul de împănare – grăsimea conferă savoare și gust plăcut!
- Evitați să țineți carnea pe foc până devine complet gătită, deoarece proteinele se coagulează și se întăresc, iar friptura va fi mai dificil de digerat. Conținutul de fier nu se modifică în timpul gătitului, indiferent dacă friptura este în sânge sau bine făcută.
- Cu ce alegem să combinăm carnea și care este porția recomandată? În carne se regăsesc 20-25% proteine, 5-20% grăsimi și lipsesc fibrele sau carbohidrații.
- Pentru un meniu echilibrat, carne se asociază cu garnituri precum cartofi, orez, pâine sau mămăligă, completate de salată, legume sau murături. Farfuria ideală constă în jumătate legume, un sfert carne și un sfert carbohidrați din făinoase.
FOTO – Facebook.com/mihaela.bilic
- Dacă urmăriți controlul greutății, în farfurie rămân doar carne și legume, făinoasele fiind eliminate!
De asemenea, ea a menționat că proteinele combinat cu legume reprezintă soluția ideală pentru a mânca sătul și fără riscul de a se depune grăsime, fiind o alegere potrivită și pentru masa de seară, deoarece proteinele din carne nu pot fi convertite în depozite de grăsime.
„Dacă aveți multiple vizite și trebuie să mâncați mai mult decât de obicei, friptura cu salată reprezintă alegerea perfectă! Și cu această combinație puteți scăpa rapid de kilogramele în plus… dar nu acum, după sărbători!”, a concluzionat ea.
