Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a realizat o performanță notabilă la început de an, prin calificarea în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia).
După ce a învingut clar Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), cu scorul de 6-2, 7-6(5), Sorana Cîrstea și-a asigurat un premiu semnificativ. Turneul de la Brisbane, care marchează debutul sezonului în tenis, oferă premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari.
Sorana captează atenția lumii tenisului, fiind cunoscută pentru anunțul său că 2026 va fi ultimul an al carierei în circuitul WTA. Pentru calificarea în sferturile de finală de la Brisbane, Cîrstea va disputa un meci cu liderul mondial Aryna Sabalenka (Belarus), care a învins-o pe Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA) în turul secund, cu scorul de 6-0, 6-1.
Accesul în optimile de finală de la Brisbane i-a adus Soranei Cîrstea un premiu de 19.909 dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA.
Sportiva născută la București, crescută la Târgoviște și stabilită în prezent la Dubai, a acumulat în carieră câștiguri totale de 10,84 milioane de dolari din premiile obținute.
Dacă o va învinge și pe Aryna Sabalenka, sportiva noastră va câștiga 37.640 de dolari, iar câștigătoarea turneului de la Brisbane va fi recompensată cu un cec de 214.530 de dolari.
Sorana Cîrstea, 11 servicii directe în confruntarea cu Jelena Ostapenko
Sorana Cîrstea a realizat o performanță de excepție în meciul cu Jelena Ostapenko de marți, realizând nu mai puțin de 11 servicii directe câștigătoare. În schimb, fostul campion de la Roland Garros nu a reușit nicio servire directă în meci.
Jurnaliști internaționali au rămas impresionați de performanța româncei: „Sorana Cîrstea obține o victorie importantă în această săptămână, eliminând-o pe Jelena Ostapenko și avansând în optimile de finală la Brisbane.
A realizat 11 ași, servind excelent în această săptămână. Ultimul sezon al carierei sale a început în forță. Următoarea adversară? Aryna Sabalenka”, a notat jurnalistul portughez Jose Morgado pe platforma X.
