pachetul-unu-bolojan-mobilizeaza-sindicatele.-cartel-alfa-„asediaza”-luni-parlamentul
0 3 minute 11 luni

Federația sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14:30, o manifestație în jurul Parlamentului, apelând la unitatea tuturor organizațiilor sindicale pentru a acționa împotriva „atacurilor la adresa muncitorilor, pensionarilor și a celor mai vulnerabili cetățeni”. Sindicaliștii consideră că politicile sociale și economice actuale reprezintă un atac direct asupra demnității și drepturilor salariaților. Meteorologii avertizează că temperatura pe asfalt va depăși 40 de grade la ora protestului.

Această acțiune este un răspuns la Pachetul unu al Guvernului Bolojan. Manifestările anterioare, inclusiv cea de la prima lor asumare, au adunat sute de oameni.

Întemeiată pe acordul federațiilor sindicale pentru acțiuni coordonate la nivel național, conștiente de gravitatea situației și că politicile sociale și economice actuale reprezintă un atac la adresa demnității și drepturilor salariaților, Federația Națională Sindicală Cartel Alfa consideră necesară o acțiune unită, fermă și promptă pentru apărarea intereselor tuturor lucrătorilor, atât din sectorul public, cât și din cel privat.

Similar cu sprijinul acordat de alte sindicate şi membri pentru acţiunea din învăţământ din 7 iulie, Federația invită toate organizațiile sindicale, indiferent de apartenența lor, la manifestația din jurul Parlamentului, luni, 14 iulie 2025, între orele 14:30 și 18:30.

„Este momentul de a transmite un mesaj puternic împotriva ipocriziei guvernamentale și a atacurilor sistematice asupra celor care își desfășoară activitatea cu profesionalism și responsabilitate. Apelăm la toate federațiile sindicale să se alăture acestei inițiative de solidaritate și luptă sindicală!”, precizează sursa citată.

Federația consideră că unitatea este cea mai puternică armă a sindicaliștilor în fața abuzurilor și a disprețului politicienilor pentru munca cinstită.

PROTESTE la 40 de grade. România este tensionată după măsurile de austeritate anunțate de Bolojan. Cetățenii își revendică drepturile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *