Centrala hidroelectrică gigantică din Etiopia, situată pe Nilul Albastru și cu o capacitate de 5,15 gigawați, este cea mai mare din Africa şi printre cele mai mari 20 din lume. Istoria ei, plină de evenimente controversate, are potenţialul de a transforma Etiopia în cel mai important exportator de energie electrică din continent, dar şi de a escalada tensiunile dintre statele riverane.

Un proiect conceput în anii ’50, amânat zeci de ani

Potențialul zonei destinate barajului, la doar 14 kilometri de granița etiopiană cu Sudanul, a fost identificat încă din timpul domniei împăratului Haile Selassie (între 1956 și 1964), de o agenție americană de administrare a apelor care studia cursul Nilului Albastru.

Totuși, evenimentele precum lovitura de stat din 1974, invazia din partea Somaliei (1977-78) și un război civil îndelungat, au înghețat proiectul până la începutul anilor 2000.

În octombrie 2009 şi august 2010, autorităţile etiopiene au revizuit studiile privind proiectul. În noiembrie 2010 a fost prezentat un plan detaliat pentru baraj.

La 31 martie 2011, un contract de 4,8 miliarde de dolari a fost atribuit firmei italiene Salini Impregilo, fără licitație, iar piatra de temelie a construcției a fost pusă pe 2 aprilie 2011, de către prim-ministrul Meles Zenawi.

Cele cinci miliarde de dolari necesare au fost finanțate în principal de la cetățeni, atât din Etiopia, cât și din diaspora.

Inițial numit ”Proiectul X”, ulterior a devenit ”Barajul Mileniului”. La 15 aprilie 2011, Consiliul de Miniștri l-a redenumit Marele Baraj al Renașterii Etiopiene.

Construcția a fost finalizată în iulie 2025, cu opt ani decalaj față de program.

Cu un rezervor de 74 de miliarde de metri cubi, proiectul este conceput pentru a genera 5.000 de megawați de energie electrică, o cantitate mult superioară capacităţii actuale a Etiopiei.

Priorităţi divergente ale ţărilor riverane Nilului

Disputele privind utilizarea apelor Nilului sunt vechi și au fost agravate de schimbările climatice și cererea sporită de hrană și apă cauzată de creșterea demografică.

Cele 11 țări traversate de Nil au priorități de dezvoltare diverse și dezacorduri privind gestionarea resurselor.

Egiptul și Sudanul, situate în aval, primesc apa doar după ce străbate celelalte nouă ţări.

Acorduri coloniale, sursă de tensiune

Cadrul legislativ privind alocarea apelor Nilului este dominat de acorduri din epoca colonială, în special cele din 1929 și 1959.

Aceste acorduri, acceptate de Egipt şi Sudan, sunt contestate de celelalte state situate în amonte, inclusiv Etiopia, care afirmă că nu au fost părți la acorduri şi, implicit, nu sunt obligate de acestea.

Printre altele, tratatele au acordat Egiptului posibilitatea de veto asupra oricăror proiecte de dezvoltare pe Nil şi afluenţii săi. Experţii internaţionali au observat că aceste acorduri, în special cel din 1959, sunt în contradicţie cu principiile internaţionale contemporane privind gestionarea apelor transfrontaliere.

Inițial, țările din aval, în special Egiptul, s-au opus construcției barajului, considerându-l o amenințare la drepturile lor asupra resurselor de apă.

Etiopia a ignorat opoziţia şi a continuat construcţia, iar Egiptul şi Sudanul au încercat să obțină un acord pentru umplerea și funcţionarea barajului.

Țările din aval susţineau că umplerea trebuia să dureze 12-21 de ani, pentru a proteja alimentarea cu apă, dar autorităţile etiopiene au optat pentru o perioadă mai scurtă.

Totodată, Egiptul şi Sudanul au susţinut că umplerea rezervorului barajului fără un acord legal le-ar încălca interesele şi drepturile.

Egiptul: Barajul, o amenințare la securitatea sa

Egiptul consideră barajul etiopian o amenințare la securitatea sa şi declară că va lua măsuri pentru a-și apăra drepturile istorice asupra apelor Nilului.

Egiptul se bazează pe Nil pentru peste 90% din rezervele sale de apă dulce.

În loc de a moderniza infrastructura şi practicile de irigare, ţara a optat pentru proiecte grandioase care pun o presiune importantă asupra resurselor limitate de apă din zonă.

Sudanul, afectat de un război civil devastator din 2023, este preocupat de impactul barajului asupra propriilor activități.

Acest aspect complică planurile de dezvoltare ale ţării.

În ciuda medieri din partea Uniunii Africane şi a Statelor Unite, precum şi a apelurilor Egiptului către ONU, cele trei ţări nu au ajuns la un acord comun.

Ce înseamnă acest baraj pentru etiopieni?

Pentru etiopieni, acest baraj reprezintă un simbol al unităţii naţionale şi al mândriei.

Construcţia s-a realizat fără finanţare externă din partea instituțiilor financiare internaționale sau a marilor puteri industriale.

Energia generată de baraj ar putea transforma dezvoltarea economică a Etiopiei.

Această energie ar oferi o alternativă la defrişări, necesare pentru obţinerea de combustibil.

De asemenea, ar reduce poluarea asociată cu utilizarea lemnului şi biomasei.

Accesul facil la energie electrică ar îmbunătăţi accesul la educaţie, permitând studiul şi activități intelectuale şi noaptea.

În timpul verii, energie electrica va asigura răcirea sălilor de clasă.

Totodată, energia electrică ar putea ajuta la integrarea zonelor rurale în reţeaua globală de informații și comunicare.

Barajul ar putea contribui la prevenirea inundațiilor în Sudan și a secetei în Egipt, însă doar cu o abordare colaborativă.

Foto: Profimedia