Lungimea totală a drumurilor publice din România a fost, la finalul anului 2024, de 86.847 km. Aceasta include 17.994 km de drumuri naţionale, 35.091 km de drumuri judeţene şi 33.762 km de drumuri comunale, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).
„La 31 decembrie 2024, reţeaua rutieră publică totaliza 86.847 km, cuprinzând 17.994 km (20,7%) drumuri naţionale, 35.091 km (40,4%) drumuri judeţene şi 33.762 km (38,9%) drumuri comunale”, arată datele INS.
În funcție de tipul de suprafață, reţeaua rutieră este compusă din: 51,5% (44.752 km) drumuri modernizate (în principal cu asfalt greu şi mijlociu, 94%), 23,7% (20.563 km) drumuri cu straturi uşoare şi 24,8% (21.532 km) drumuri pietruite şi neasfaltate.
- Din punct de vedere tehnic, 25,7% din drumurile modernizate şi 37,7% din cele cu straturi uşoare au depăşit durata de viaţă utilă.
- Dintre drumurile naţionale, 6.189 km (34,4%) sunt drumuri internaţionale, 1.137 km (6,3%) sunt autostrăzi şi 121 km (0,7%) drumuri expres. Numărul de benzi de circulaţie include 2.323 km (12,9%) cu 4 benzi, 314 km (1,7%) cu 3 benzi şi 39 km (0,2%) cu 6 benzi.
Din totalul drumurilor judeţene, 52,7% sunt modernizate, iar 33,3% din drumurile comunale sunt pietruite.
- La 31 decembrie 2024, lungimea totală a căilor ferate în funcţiune era de 10.611 km, din care 10.515 km (99,1%) au ecartament normal, 91 km (0,9%) ecartament larg şi 5 km ecartament îngust.
- Densitatea liniilor de cale ferată este de 44,5‰ la 1.000 km2 de teritoriu. Cele mai mari densităţi se regăsesc în regiunea Bucureşti-Ilfov (206,3‰), regiunea Vest (60,0‰), regiunea Nord-Vest (47,8‰) şi regiunea Sud-Muntenia (43,8‰).
- Lungimea căilor principale constituie 5.961 km (56,2%) din lungimea totală a liniilor feroviare în funcţiune.
