Un tânăr de 27 de ani și-a pierdut viața, iar alte două persoane au suferit răni grave, după ce un autoturism a lovit trei pietoni, dintre care două persoane cu dizabilități în scaun cu rotile și o asistentă medicală, în parcarea unui centru medical din localitatea Cordău, comuna Sânmartin, județul Bihor.
Potrivit surselor, conducătoarea auto este o fostă magistrată, în vârstă de 51 de ani.
Incidentul s-a petrecut miercuri seară, la ora aproximativă 23:30, fiind alertată instantaneu autoritățile prin apelul la 112. La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor din cadrul Gărzii 1 Mai și din Detașamentele 1 și 2 Oradea.
Pompierii au acționat cu o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de intervenție rapidă, o ambulanță SMURD cu medic și autospeciala de Terapie Intensivă Mobilă.
Un tânăr de 18 ani, în scaun cu rotile și prins sub vehicul, a fost descarcerat și transportat la unitatea medicală în stare critică, fiind încadrat în cod roșu medical.
Cealaltă persoană în scaun cu rotile, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a fost declarat decedat de către medici, fiind găsit fără semne vitale la fața locului.
O a treia victimă, o asistentă de 32 de ani, a suferit răni minore.
Autoritățile de poliție au deschis o anchetă pentru a determina circumstanțele precise în care s-a produs accidentul.
FOTO – ISU „Crișana” Bihor
