România — În ultimii ani, tot mai mulți oameni de după 30 de ani raportează o senzație neobişnuită: timpul pare să se comprime, iar anii trec fără a lăsa în urmă amintiri clare. Această percepție nu este doar rezultatul stresului sau al procesului normal de îmbătrânire, ci rezultatul unor studii recente din domeniul neuroștiinței și psihologiei comportamentale, care sugerează că rutina zilnică obișnuită joacă un rol important în modul în care percepem trecerea timpului.

Ce sunt „reperele temporale” și importanța lor pentru creier

Experții folosesc termenul de „repere temporale” pentru a desemna evenimente care ies din tipar, schimbări sau momente semnificative ce rup monotonie. Pot fi relocări, începutul unui job, călătorii, schimbări majore sau acte simple, dar cu impact mare asupra percepției asupra timpului.

Studiul publicat în 2014 de cercetători precum Hengchen Dai, Katherine Milkman și Jason Riis a evidențiat că oamenii își stabilesc obiective sau inițiază schimbări de comportament în jurul acestor repere. Spre exemplu, căutările pentru diete sau mersul la sală cresc semnificativ la început de an, de lună sau de săptămână.

Ulterior, această idee a fost extinsă, iar specialiștii au stabilit că „reperele temporale” nu influențează doar motivația, ci și percepția asupra duratei timpului. Fără astfel de momente distincte, zilele în cap nu mai capătă diferențe, iar creierul nu reușește să marcheze clar perioadele importante. În lipsa acestor repere, perioadele de rutină zilnică devin omogene, iar în retrospectivă, timpul pare scurt sau dilatat, chiar dacă în realitate a trecut mai mult.

Segmentarea experienței și comprimarea timpului

O altă teorie explicativă vine din cercetările lui Jeffrey Zacks, de la Washington University din St. Louis. El a dezvoltat conceptul de „segmentare a evenimentelor”, conform căruia creierul nu percepe viața ca pe un flux continuu, ci ca pe scene separate, delimitate de schimbări sau tranziții.

Astfel de momente pot fi evenimente banale, precum intrarea într-o cameră nouă sau schimbarea activității. Creierul le consideră puncte importante, le marchează ca amintiri și le folosește ca ancore pentru segmentarea experienței. Studiile au arătat că aceste momente de trecere au o greutate mai mare în memorie decât perioadele de rutină, în care zilele seamănă între ele.

Dacă multe zile sunt similare, creierul nu are suficiente puncte de referință, iar astfel, perioadele lungi pot ajunge să se amestece sau să dispară din memorie. Acest fenomen contribuie la senzația că timpul dezordonat și fără repere clare se comprimă, iar anii zboară fără să fie clar marcați în memorie.

În concluzie, percepția subiectivă a timpului este influențată de frecvența cu care creierul are ocazia să marcheze experiențele. O viață predictibilă și monotona duce la senzația de timp comprimant, în timp ce evenimentele noi și schimbările permit creierului să găsească puncte de referință și să diferențieze mai clar perioada.