o-politista-a-fost-ranita-si-o-masina-distrusa-dupa-ce-turla-unei-biserici-din-salaj-s-a-prabusit.-pompierii-au-intervenit-de-urgenta
0 4 minute 4 luni

Alertă marți seara, în jurul orei 18:30, în orașul Cehu Silvaniei din județul Sălaj, după ce turla unei biserici în curs de restaurare s-a prăbușit peste drum. O femeie, agent de poliție în cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei, al cărei sediu se află în apropierea bisericii, a fost rănită după ce turla a căzut pe stradă. De asemenea, un autoturism a fost avariat grav.

FOTO – Autoritatea locală

„În urma incidentului, a fost rănită o femeie, agent de poliție în cadrul Poliției Orașului Cehu Silvaniei, surprinsă de prăbușire în timp ce se deplasa spre sediu. Aceasta a fost transportată la unitatea medicală pentru îngrijiri, fiind conștientă”, au transmis reprezentanții IPJ Sălaj.

După apelul la 112, la fața locului au fost trimise forțe din cadrul Pichetului Cehu Silvaniei și Detașamentului Zalău.

„Intervenția a fost realizată de pompieri cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și un autocamion echipat cu un container special pentru intervenții, dotat cu echipamente de căutare și salvare. La misiune participă și un echipaj canin specializat în localizarea persoanelor sub dărâmături”, au precizat reprezentanții ISU Sălaj.

Echipele de intervenție au acționat prioritar pentru eliminarea elementelor de construcție prăbușite pe cale publică, în scopul identificării eventualelor victime aflate atât în exterior, cât și în interiorul bisericii.

FOTO – ISU Sălaj

Reprezentanții ISU menționează că misiunea este în curs de desfășurare, zona fiind securizată pentru siguranța pompierilor în timpul intervenției.
Biserica se afla în faza de restaurare.

Biserica Reformată din Cehu Silvaniei a început în 2025 un amplu proces de renovare, cu o investiție de 10 milioane de lei, finanțată de Institutul Național al Patrimoniului (INP) prin Timbrul Monumentelor Istorice. Scopul proiectului a fost restaurarea, conservarea și valorificarea monumentului.

Anul trecut, parohia proprietar al bisericii a beneficiat de sprijin financiar din partea Consiliului Județean Sălaj, în cadrul programului județean pentru protecția monumentelor istorice.

Conform Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău, biserica a fost construită la începutul secolului al XV-lea ca lăcaș catolic medieval. Din structura gotică originală se conservau intrarea sub turn, sanctuarul și blazoanele nobiliare Drágffy și Jakcs.

Transformarea la cultul reformat a avut loc în 1530, iar în decursul secolelor biserica a suferit modificări majore, cea mai vizibilă fiind adăugarea turnului baroc cu fleșă metalică, care domina peisajul orașului până în seara incidentului, conform sursei citate.

Recomandări suplimentare:

Istoria CATEDRALEI Mântuirii Neamului, de la inițiativa lui Mihai Eminescu până la sfințirea din 2025

Imagini impresionante din Catedrala Mântuirii Neamului înainte de sfințire

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *