xAI, compania de inteligență artificială fondată de Elon Musk, traversează una dintre cele mai costisitoare etape din scurta sa istorie.
Documente financiare recente indică faptul că firma înregistrează pierderi semnificative, într-un ritm care ridică întrebări serioase privind viabilitatea modelului său de afaceri, chiar și în contextul creșterii globale a investițiilor în AI.
În ultimele trei luni analizate, xAI a raportat o pierdere netă de peste 1,4 miliarde de dolari, contribuind la un total anual de aproape 8 miliarde de dolari, conform publicației Futurism.
Deși conducerea companiei afirmă că dispune în continuare de suficiente resurse pentru a susține investiții agresive, cifrele indică o presiune financiară considerabilă, chiar și pentru un antreprenor cunoscut pentru apetitului său pentru risc.
Pierderi în creștere, dar și un model financiar încă ambigu
Conform informațiilor obținute de investitori, performanța financiară a xAI s-a înrăutățit progresiv pe parcursul anului 2025.
Dacă în primele luni pierderile erau deja ridicate, trimestrul al treilea a înregistrat un nou record negativ, depășind pierderile din perioade anterioare.
În total, compania a consumat aproximativ 7,8 miliarde de dolari într-un singur an, fără a demonstra încă o strategie clară către profitabilitate.
Situația xAI nu este izolată. Întregul sector al inteligenței artificiale se confruntă cu costuri uriașe, generate în special de infrastructura necesară pentru antrenarea și implementarea modelelor avansate.
Centralele de date, cipurile specializate, energia și personalul extrem de calificat transformă AI-ul într-un domeniu cu cheltuieli operaționale dificil de susținut pe termen lung.
Conducerea xAI le-a transmis investitorilor că acest ritm de cheltuieli este intenționat și temporar. Strategia declarată prevede investiții masive în prezent, cu promisiunea unor tehnologii autonome capabile să genereze venituri importante pe termen lung.
Problema este că, până în prezent, aceste produse rămân mai degrabă la nivel de promisiune decât de realitate comercială.
În centrul acestei strategii se află ideea dezvoltării unei inteligențe artificiale „autosuficiente”, destinată să fie integrată și în proiecte conexe din imperiul Musk, precum roboții umanoizi Optimus de la Tesla.
Totuși, și acest program este departe de a fi matur, fiind încă în faza experimentală, fără un calendar clar pentru lansare sau monetizare.
Investiții enorme în infrastructură și riscuri crescânde
În paralel cu pierderile financiare, xAI continuă să anunțe extinderi semnificative ale infrastructurii sale. Cel mai recent plan vizează construirea unui nou centru de date de amploare în Southaven, Mississippi.
Proiectul lui Elon Musk, estimat la aproximativ 20 de miliarde de dolari, ar deveni cea mai mare investiție privată realizată vreodată în acel stat.
Această inițiativă urmează modelul centrelor de date deja dezvoltate sau planificate de xAI în alte regiuni, precum Tennessee.
Deși astfel de investiții sunt considerate esențiale pentru viitorul AI-ului, acestea generează adesea controverse la nivel local, din cauza consumului masiv de energie, impactului asupra infrastructurii și problemelor de mediu.
Pentru Elon Musk, xAI reprezintă o încercare de a replica succesul anterior obținut cu Tesla și SpaceX, companii care au trecut, de asemenea, prin ani lungi de pierderi înainte de a deveni profitabile.
Diferența majoră constă în faptul că, în cazul inteligenței artificiale, competiția este mult mai acerbă și costurile cresc rapid, fără garanția unui avantaj clar pe termen lung.
