Inteligența artificială nu reprezintă doar o tehnologie, ci și o poveste pe care societatea o construiește despre ea însăși. Metafore precum „creiere digitale” sau „mașini care gandesc” denaturează realitatea, generează temeri nejustificate și influențează negativ reglementările și utilizarea AI. Un specialist în gândire critică explică motivul pentru care actuala narativă este înșelătoare și subliniază necesitatea urgentă a unei schimbări de perspectivă.

Profesorul Pablo Sanguinetti afirmă că modul în care discutăm despre inteligența artificială influențează direct percepția publicului și direcția evoluției tehnologice. În prezent, AI este adesea percepută ca o entitate autonomă, aproape conștientă, capabilă să „gândească”, să „înțeleagă” sau să „ia decizii”.

Această reprezentare este atractivă pentru mass-media și marketing, însă este departe de realitatea tehnică a sistemelor actuale, care funcționează strict pe baza unor instrucțiuni, date și obiective stabilite de oameni, evidențiază o analiză publicată de The Conversation și citată de Mediafax.ro.

Mitul „tehnologiei autonome”

Această narativă continuă o tradiție culturală mai veche, denumită în anii ’70 de teoreticianul Langdon Winner „tehnologie autonomă”, conceptul că invențiile depășesc controlul uman și evoluează conform unei logici proprii.

De la mitul lui Prometeu la Frankenstein sau filmele precum Terminator, inteligența artificială este adesea asociată cu frica, inevitabilitatea și scăparea de sub control, deși aceste scenarii sunt mai mult ficțiune decât realitate științifică.

Termenul „inteligență artificială” a fost introdus în 1955 de către informaticianul John McCarthy, deși ambiguitățile sale erau evidente din acea perioadă.

După cum explică cercetătoarea Kate Crawford, AI nu este complet artificială, nici cu adevărat inteligentă. Aceasta depinde de resurse naturale, infrastructură tehnologică, muncă umană și contexte sociale complexe. Atribuirea unor trăsături „umane” acestor sisteme ascunde aceste aspecte esențiale.

Recent, se discută tot mai des despre o inteligență artificială generală, capabilă să egaleze sau să depășească intelectul uman. Această promisiune este susținută de companii precum Microsoft sau OpenAI, deși nu există consens științific privind atingerea unui astfel de nivel.

Conform unui raport al AI Now Institute, aceste promisiuni sunt frecvent utilizate pentru a evita discuții dificile despre riscurile reale și actuale: impactul asupra locurilor de muncă, educației, mediului, democrației sau concentrarea puterii economice. În plus, acestea pot duce la supraevaluarea pieței și la corecții bruște ale acestuia.

Pablo Sanguinetti propune o schimbare fundamentală în abordare. Inteligența artificială trebuie percepută ca rezultatul colaborării dintre oameni și tehnologie, nu ca o forță independentă. Această perspectivă implică mutarea focusului de la scenarii catastrofice la riscuri concrete și verificabile, recunoașterea rolului determinant al deciziilor umane în proiectarea și utilizarea AI, precum și evitarea limbajului antropomorf și utilizarea unor termeni mai precisi, precum „sisteme avansate de procesare a sarcinilor”.

Dezbaterile legate de reglementare, educație și piața muncii nu pot fi fundamentate pe metafore înșelătoare. Clarificarea modului în care vorbim despre inteligența artificială nu este doar un exercițiu de comunicare, ci o problemă etică fundamentală.